Știrile 60m.RO

România, în topul vulnerabilității sociale din UE: Un copil din trei trăiește în sărăcie sau excluziune

În ciuda fondurilor europene și a promisiunilor guvernamentale, România rămâne una dintre țările europene în care copiii cresc în lipsuri. Potrivit datelor Eurostat, peste 33% dintre copiii români sunt expuși riscului de sărăcie și marginalizare. Iar în loc de soluții, autoritățile servesc statistici „încurajatoare” care nu schimbă realitatea din teren: România este o țară care își abandonează viitorul.

Peste 19,5 milioane de copii din Uniunea Europeană trăiesc în risc de sărăcie și excluziune socială. Printre ei, cei din România figurează în primele locuri într-un clasament al vulnerabilității sociale grave. 33,8% dintre copiii români sunt în această situație, potrivit ultimului raport publicat miercuri de Eurostat. Doar Bulgaria (35,1%) și Spania (34,6%) înregistrează cifre mai ridicate.

Această realitate ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru orice stat care pretinde că are o strategie pentru viitor. În timp ce în Slovenia, Cipru sau Cehia proporția copiilor expuși este sub 16%, în România un copil din trei trăiește în lipsuri, marginalizat, cu șanse reduse la educație, sănătate sau o viață demnă.

România a înregistrat și cea mai mare scădere procentuală față de anul trecut: minus 5,2 puncte procentuale. De la 39% în 2023, la 33,8% în 2024. Dar această scădere nu reflectă o transformare profundă, ci mai degrabă o corecție statistică într-un sistem care continuă să ignore cauzele profunde ale excluziunii. Reducerea temporară a cifrelor nu schimbă realitatea de pe teren.

La nivelul întregii populații, 27,9% dintre români sunt expuși riscului de sărăcie și excluziune socială, al doilea cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, după Bulgaria. Situația este cu atât mai gravă cu cât România a avut acces la fonduri europene consistente destinate combaterii sărăciei. Cu toate acestea, rezultatele rămân modeste, iar problemele sistemice sunt nerezolvate.

Eurostat indică faptul că 93,3 milioane de persoane din UE (21% din populație) se confruntă cu riscul de sărăcie și excluziune socială. România contribuie semnificativ la această cifră, în ciuda discursurilor oficiale despre „progres” și „creștere economică”.

În realitate, copiii români cresc în continuare în medii fără acces la servicii de bază, fără șanse reale la educație, fără sprijin psihosocial și adesea fără viitor. Programele sociale sunt incoerente și subfinanțate, iar politicile publice rămân reactive și fragmentate.

În timp ce alte țări din regiune reușesc să scadă consistent rata excluziunii prin intervenții strategice, România pare blocată în promisiuni fără acoperire. Iar când vine vorba despre copii, cea mai vulnerabilă categorie, lipsa de reacție devine cu atât mai gravă.

Viitorul nu se construiește cu statistici cosmetizate

În loc să ofere sprijin real, statul român tratează sărăcia ca pe o fatalitate. În loc să investească în educație, sănătate și protecție socială, preferă soluții de avarie. În loc să construiască șanse, gestionează eșecuri. Un stat care nu își protejează copiii nu poate pretinde că se dezvoltă.

Cifrele Eurostat nu sunt doar niște procente seci. Sunt un diagnostic clar: România nu reușește să-și protejeze viitorul.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button