Biroul Electoral Central revine cu clarificări asupra deciziei referitoare la vizele de flotant

Biroul Electoral Central (BEC) a venit joi cu o completare la decizia controversată de luni, precizând că persoanele cu viză de flotant pot vota la alegerile locale din 27 septembrie în localitatea de reședință, indiferent dacă și-au făcut flotantul înainte sau după 4 septembrie.
BEC a adus această clarificare după ce, din cauza neclarității modului în care a fost redactată, decizia de la începutul săptămânii a fost interpretată ca fiind una care restricționează dreptul la vot în localitatea de reședință al celor care și-au făcut viza de flotant după 4 septembrie.
Astfel, potrivit completării adoptate joi:
- ”Art. 2 alin. (2) din Hotărârea Biroului Electoral Central nr. 81 din 7 septembrie 2020 se completează după cum urmează:
- (2) Alegătorul care, până cel târziu în data de 4 septembrie 2020, și-a stabilit reședința la o altă adresă decât cea de domiciliu și a solicitat înscrierea în registrul electoral cu adresa de reședință, votează numai la secția de votare unde este arondată strada la care își are reședința menționată în actul de identitate, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară dacă nu a solicitat înscrierea în listele electorale permanente cu adresa de reședință și se prezintă la vot la secția de votare la care este arondată adresa de reședință”.
Biroul Electoral Central a precizat că a venit cu această completare în urma mai multor sesizări depuse de alegători, reprezentanți ai mass-media și ONG-uri care au reclamat lipsa de claritate a deciziei de luni ”avansând chiar interpretarea că textul în discuție ar interzice persoanelor care și-au stabilit reședința după data de 4 septembrie 2020 să voteze la secția de votare la care este arondată adresa de reședință”.
- VIDEO: Simion abandonat în Italia. Doar 20 de români prezenți, și aceia aduși forțat
Liderul AUR a avut parte de o primire mai rece decât iarna alpină în peninsulă. Ceea ce se dorea a fi o demonstrație de forță și un mare miting de susținere în comunitatea de români din Italia s-a transformat într-un spectacol al dezamăgirii: o sală aproape goală, un entuziasm complet evaporat și o comunitate care … - Cum s-au evaporat 400 de cauciucuri din curtea IPJ Dolj „fără urme de frânare”
Poliția care ar trebui să prindă hoții nu este capabilă să își păzească propria ogradă. Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dolj se află în centrul unui scandal administrativ halucinant: 400 de anvelope au dispărut din gestiunea instituției. Fără acte, fără imagini pe camerele de supraveghere și, într-o notă de o ironie amară, fără nicio „urmă … - Traian Băsescu îl arată cu degetul pe Bolojan: E nedemn să pescuiască parlamentari de la AUR
Traian Băsescu a vorbit în cadrul unei emisiuni despre blocajul politic din România. Fostul președinte spune că vinovat este Ilie Bolojan care refuză refacerea coaliției cu PSD. Mesaj pentru PNL și PSD Băsescu le transmite șefilor PNL și PSD să refacă coaliția, să intre la guvernare și să repare răul pe care l-au făcut. „După părerea mea, Bolojan … - Dunărea a secat atât de mult încât au început să vină la suprafață obiecte foarte vechi: Un proiectil medieval, ba chiar și fosilele unui mamut lânos
Nivelul Dunării a coborât la un minim istoric în Ungaria, iar retragerea apelor începe să dezvăluie obiecte ascunse de sute sau chiar mii de ani. După epava unei nave din Al Doilea Război Mondial, cercetătorii analizează acum un alt posibil artefact istoric, transmite Euronews. La Budapesta, nivelul Dunării a scăzut miercuri până la 23 de centimetri, … - Regele Sacoșelor! Trădătorul Simion nu a votat legea integrității pentru a-și ascunde averea pusă pe numele rudelor
Trădare de proporții pe holurile Parlamentului! Într-o demonstrație uluitoare de cinism și ipocrizie politică, „patrihoțul” George Simion și Ilie Bolojan au bătut palma pentru a-l salva de la dezastru politic pe liderul USR, Dominic Fritz. Prețul acestei alianțe toxice? Sabotarea directă a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și aruncarea pe fereastră a 770 …




