Ucraina se reîntoarce la IZOLARE, după ce, mai multe zile la rând, a înregistrat cifre-record de infectări

După relaxarea celor mai multe restricţii, situaţia din ucraina pare să fi scăpat de sub control. Ţara riscă să se întoarcă la măsura izolării, în contextul în care, în ultimele zile s-au înregistrat cifre-record de infectări, a anunţat guvernul de la Kiev, potrivit AFP.
Doar în ultimele 24 de ore, Ucraina a înregistrat 921 de noi cazuri de coronavirus. Cifrele din cele două zile anterioare au fost şi ele foarte ridicate, stabilind noi recorduri negative. Prin urmare, ”în anumite regiuni vor trebui impuse restricţii mai stricte”, a declarat ministrul ucrainean al sănătăţii, Maksym Stepanov, fără a preciza, însă, care sunt acele zone şi ce măsuri vor impune autorităţile.
Din cele 24 de regiuni ale ţării, 15 au înregistrat creşteri substanţiale de infectări, cele mai afectate fiind Lvov şi Rivne. Aşa cum era de aşteptat, a crescut semnificativ şi numărul pacienţilor.
Executivul ucrainean a explicat că această creştere masivă a numărului de contagieri se datorează nerespectării măsurilor de distanţare socială.
La 40 de milioane de locuitori, Ucraina a înregistrat de la începutul pandemiei şi până în prezent 34.984 de cazuri de coronavirus şi 985 de decese.
În luna mai Guvernul de la Kiev a decis să extindă până pe 22 iunie „carantina adaptivă”, procedură prin care se pot institui restricţii antiepidemice, aceasta fiind prelungită din nou până pe 31 iulie.
- Simion, izolat în AUR după ce Peiu și Dungaciu i-au preluat vizibilitatea
George Simion a ajuns un lider complet izolat în AUR, rămas fără niciun aliat după ce a transformat formațiunea într-un partid total nefrecventabil prin propriile sale prostii, tâmpenii și printr-o incompetență crasă. Fiind la bază doar un analfabet politic și un șarlatan, el nu a înțeles niciodată absolut nimic din curentul MAGA sau din suveranism, … - George Simion își conduce partidul prin scandaluri, trădări și o strategie fără viziune
George Simion se află în cea mai adâncă bulă a propriului său analfabetism politic. Decuplat total de realitate, liderul AUR se îmbată cu iluzia că ar fi un „lider al opoziției”, când în fapt el nu înțelege absolut nimic nici din curentul MAGA pe care încearcă stângaci să-l maimuțărească, nici din conceptul real de suveranitate. … - AUR ar fi început „recrutări” de la PSD. Fostul secretar general Paul Stănescu ar fi fost ofertat cu o poziție importantă în conducerea formațiunii lui George Simion
Fostul secretar general al PSD Paul Stănescu ar fi fost ofertat de AUR, fiindu-i promisă inclusiv o poziție în conducerea formațiunii, afirmă surse politice. Conform surselor citate, AUR i-ar fi propus fostului lider social-democrat o poziție similară celei deținute anterior în PSD, respectiv cea de secretar general. Stănescu nu a putut fi contactat pentru comentarii … - George Simion conduce AUR ca pe o sectă, nu ca pe un partid politic. Frica, dușmanii inventați și cultul liderului
George Simion este acuzat că evită în mod constant confruntarea cu problemele pe care chiar el le generează. În loc să își asume greșelile, să accepte dialogul și să ofere argumente, ar prefera să construiască permanent imaginea unor amenințări externe, să identifice noi dușmani și să transmită membrilor că partidul se află într-un pericol continuu. … - „Economie” pe banii românilor: Cancelaria Prim-Ministrului a tocat 400.000 de euro pe mașini și se laudă că a redus factura la benzină
La Cancelaria Prim-Ministrului se manifestă ”economia în era lui Bolojan”, în toată splendoarea. După ce au cumpărat 16 sau 17 mașini, pe care au cheltuit 2.158.954,44 lei, adică peste 400.000 de euro, acum oficialii de la Cancelarie se laudă că au redus costurile cu transportul. Este firesc ca mașinile mai noi, eventual hibrid sau electrice …




