Statele europene cu agricultură suprasubvenționată își aruncă surplusul de lapte pe piața românească, distrugând ce a mai rămas din zootehnia locală. Când au prea multă producție și prețurile le scad acasă, soluția este simplă: exportă ieftin spre Est. Iar România, fără politici de protecție și fără strategie, devine piața perfectă de desfacere.
Laptele intră la prețuri foarte mici, uneori sub costul de producție al fermierului român. Nu pentru că ar fi mai bun, ci pentru că este subvenționat masiv în țările de origine. Fermierul român nu concurează cu piața liberă, ci cu bugete de stat străine. Este o competiție falsă, pe care nu are cum să o câștige.
Rezultatul se vede deja: ferme care se închid, efective de animale reduse, sate întregi care rămân fără activitate economică. Statul român privește neputincios sau, mai grav, indiferent. Nu construiește procesare internă, nu sprijină cooperativele, nu apără producătorul local.
Aceasta nu este integrare europeană, ci dependență economică. România ajunge să consume lapte din surplusul altora, în timp ce fermierii ei falimentează. O țară care acceptă să fie piață de dumping alimentar renunță, de fapt, la propria suveranitate economică.
