La peste cinci ani de la lansarea a ceea ce am crezut cu toții că avea să fie proiectul său de mandat și, în sfârșit, educația ar fi intrat într-un proces de consolidare și reformare, cifrele și datele statistice ne demonstrează că Președintele României a făcut fix opusul. Prin „România Educată”, Klaus Iohannis a monopolizat domeniul tocmai pentru ca nimeni să nu perturbe marasmul școlii românești. Rând pe rând, toate guvernele din vremea sa (USL 2.0, tehnocrații, cele ale PSD, Guvernele Orban I și Orban II sau Guvernul Cîțu), nu s-au atins de educație, nu care cumva să-i încurce cineva marele proiect al Președintelui, notează edupedu.ro.
România Educată, debut aniversar
Pe 24 ianuarie 2016, la aniversarea celor 157 de la Unirea Principatelor Române și puțin peste un an de la preluarea mandatului de Președinte al României, Klaus Iohannis anunța proiectul său de mandat: România Educată.
„Așa cum am spus la început, lecția Micii Uniri este mai actuală ca niciodată. Una dintre marile reforme din Principatele Unite a fost o nouă lege a școlii românești, cea din 1864. Deplin conştient de importanţa rolului pe care îl are educația în viața unei națiuni, sunt determinat să împlinim împreună marele proiect pe care l-am numit „România educată”. Chem toți oamenii politici responsabili să mi se alăture în viitor în acest demers. Piatra de temelie a unei națiuni o reprezintă educația, iar prin intermediul unui sistem de învăţământ eficient şi performant se construieşte viitorul unei țări. Nu voi ceda tentației să facem lucrurile în grabă. Vreau să clădim cu înțelepciune și atenție acest proiect a cărui uriașă miză este o Românie capabilă să ofere cetățenilor săi șanse egale și opțiuni solide de carieră.”, ne anunța cu entuziasm Klaus Iohannis.
La fel de entuziaști au fost și cei care l-au crezut, sperând că, în sfârșit, educația va primi mult solicitatul 6% din PIB și reforma va fi una „nemțească”.
Ironia sorții este că, de atunci și până în prezent, bugetul alocat educației nu a sărit de 4% din Produsul Intern Brut, ba chiar a scăzut când la putere au fost „guvernele sale”, ajungându-se la minimul istoric de 2,5% din PIB în 2021. Pe regula consacrată că, dacă vrei să îngropi un sistem, îi tai finanțarea. Iar ministrul Sorin Cîmpeanu fix asta face. Nu scoate o vorbă despre subfinanțarea cronică a educației românești, în timp ce ne explică doct că scăderea, de fapt e creștere. Peste câțiva ani, probabil, va împrumuta și domnia sa o replică celebră: „Atât s-a putut!” (Cu bani puțini).
Mai mult, toate rapoartele de țară ale Comisiei Europene, precum și edițiile recente ale Monitorului Educației și Formării al Comisiei subliniază gravitatea situației: „cheltuielile României pentru educație rămân printre cele mai scăzute din UE”. Și de aici încep consecințele:
- Rata de părăsire timpurie a școlii a scăzut, dar rămâne ridicată. Ponderea tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, care au părăsit timpuriu școala, a înregistrat o scădere pentru cel de-al patrulea an consecutiv. Cu toate acestea, la nivelul de 15,3 % în 2019, rata rămâne una dintre cele mai mari din UE, cu mult peste media UE (10,2 %) și ținta României pentru anul 2020 (11,3 %). Nu există încă o abordare integrată pentru prevenirea părăsirii timpurii a școlii, ci se întreprind doar eforturi sporadice de îmbunătățire a calității învățământului în școlile cu rate ridicate ale abandonului școlar;
- Infrastructura digitală în școli nu este dezvoltată suficient, în special în zonele rurale. Comparativ cu media UE, mult mai puține școli sunt extrem de bine dotate și conectate din punct de vedere digital. Doar 14 % dintre elevii români în învățământul primar (media UE: 35 %), 16 % în învățământul secundar inferior (media UE: 52 %) și 31 % în învățământul secundar superior (media UE: 72 %) studiază în astfel de școli (Comisia Europeană, 2019). Potrivit datelor disponibile, în 2017, 1 din 5 școli nu era conectată deloc la internet, din care doar 5 % în zonele urbane și 24 % în zonele rurale (Ministerul educației și cercetării, 2018).
- Deși s-au luat măsuri pentru atenuarea impactului pandemiei de COVID-19 în domeniul educației, există riscul ca din cauza trecerii la învățarea la distanță să se agraveze inegalitățile deja accentuate.
- Procentul elevilor cu un nivel scăzut de cunoștințe la citire, matematică și știință este foarte mare și situația nu s-a îmbunătățit. 40,8 % dintre elevii români de 15 ani au avut dificultăți de înțelegere a textelor, Un procent de 46,6 % au avut dificultăți de interpretare și de recunoaștere a modului în care se pot reprezenta matematic unele situații simple, iar 43,9 % nu aveau un nivel de cunoștințe de bază în domeniul științei. Acest nivel scăzut de cunoștințe este printre cele mai ridicate din UE și reprezintă aproximativ dublul mediei UE (22,7 % pentru citire, 22,9 % pentru matematică și 22,3 % pentru știință). Comparativ cu 2015, performanța României nu s-a îmbunătățit la citire sau la știință și s-a înrăutățit considerabil la matematică.
- Procentul elevilor cu rezultate bune, și anume al elevilor care au demonstrat că dețin cunoștințe complexe la materiile testate este foarte scăzut, cu mult sub media UE: 1,4 % la citire (media UE: 8,5 %); 3,2 % la matematică (media UE: 11 %); 1 % la știință (media UE: 6,3 %).
Sursa: Monitorul Educației și Formării 2020, https://op.europa.eu/webpub/eac/education-and-training-monitor-2020/countries/romania_ro.html
OECD: 44% dintre elevii români sunt analfabeți funcționali
În paralel cu analiza Comisiei Europene, celebrele teste Pisa ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică – OECD, vin să confirme dezastrul din învățământul românesc, tot mai accentuat de la un an la altul. Astfel, în medie, 44% dintre elevii români nu înțeleg ce citesc, nu pot face operații aritmetice de bază și nu pot realiza corelații elementare, adică sunt analfabeți funcționali. Iar rezultatele la testele PISA sunt din ce în ce mai proaste. Adică tot mai mulți elevi nu știu să citească, să socotească sau să înțeleagă fenomenele fizico-chimice din mediul înconjurător.
Deci, nu vreo oficină anti-guvernamentală, ci rapoarte ale organizațiilor internaționale ne arată cât se poate de limpede, cu cifre concrete cum se duce spre groapă educația românească, în timp ce Președintele Klaus Iohannis se concentrează temeinic pe „România Educată”.
România analfabeților funcționali și structurali – un sfert din copiii din mediul rural nu mai merg la școală
Iar dacă testele Pisa vin să cuantifice nivelul analfabetismului funcțional, adică oameni care merg la școală, dar nu acumulează noțiuni elementare de învățătură, avem o parte și mai dezastroasă a „României Educate” a lui Klaus Iohannis: copii care nu mai ajung deloc la școală, adică analfabeți de-a binelea.
Un studiu realizat de Salvați Copiii România, a scos în evidență că în anul școlar 2019-2020, unul din patru elevi din mediul rural nu s-a înscris în învățământul obligatoriu sau au abandonat școala. Iar școala online din timpul pandemiei a acutizat fenomenul, deoarece același studiu al Salvați Copiii România concluziona că, la nivel național, 28% dintre copii și 43% dintre cadrele didactice nu dețin – parțial sau total – resursele materiale necesare învățământului online.
La Evaluarea Națională din 2020, peste 46% dintre elevii de la sate au luat note între 1 și 4,99 la matematică, iar bomba avea să vină în 2021, când în 42 de licee din țară niciun elev nu a luat BAC-ul, nefiind deloc o întâmplare că aproape toate se află în mediul rural sau urbanul mic. Adică zone în care familiile nu își permit costurile trimiterii elevilor la meditații, în oraș.
Colac peste pupăză, secretarul de stat din Ministerul Educației, Luminița Barcar, declara: „Un copil care învață la școală, nu neapărat cu meditații, ar fi putut să ia 5-6 la Evaluarea Națională”, deci nu 9 sau 10, ci doar notă de trecere. Dacă vrei mai mult, trebuie meditații. Fără să realizeze, numărul doi în educația românească grăia un mare adevăr, pe cât de expresiv, pe atât de crunt. Adică școala românească nu mai produce tâmpiți, așa cum ne explica Traian Băsescu când era președinte, ci a progresat la producția de clienți pentru industria meditațiilor. Ironic și cinic, domnule Iohannis, nu?
De la România Educată la România Meditată
Studiul „Meditații în România – sistem educațional paralel sau complementar?”, realizat de Societatea Academică din România, Friedrich-Ebert-Stiftung România și Institutului Român pentru Evaluare și Strategie – IRES, scoate în evidență amploarea fenomenului meditațiilor care devine, de fapt, un sistem paralel de învățământ, la fel de necesar și obligatoriu ca sistemul de stat.
Peste jumătate dintre respondenți consideră că meditațiile sunt necesare pentru că copiii nu înțeleg suficient de bine lecțiile de la școală sau doresc să înțeleagă mai bine – 51%, în timp ce majoritatea părinților sunt de acord că elevii au nevoie de meditații pentru a dobândi cunoștințe la nivel mediu, iar această activitate ar trebui fiscalizată.
Pentru meditații optează în mai mare măsură părinții din mediul urban, cu studii medii și superioare, care au unu-doi copii în familie, venituri peste medie și care sunt nemulțumiți de sistemul public de educație, în timp ce restul, adică jumătatea din mediul rural și fără posibilități materiale, vor ajunge victime sigure ale „României Educate”, carne de tun pentru imigrație și o nouă generație de culegători de sparanghel.
Unu din trei copii a participat la meditații plătite în anul școlar 2019-2020, iar jumătate dintre părinți consideră că vor apela la ore particulare în următorul an școlar.
Încet și sigur, meditațiile devin o anexă indispensabilă a școlii românești, fapt sintetizat de faptul că 80% dintre părinți sesizează o îmbunătățire semnificativă a situației școlare a copilului lor în urma primirii de ore particulare. Același studiu arată că și o bună parte dintre elevi (60%) consideră că au nevoie de meditații pentru a obține cunoștințe de nivel mediu. Cifre care ilustrează dezastrul unui sistem abandonat de mulți ani de zile sub bocancul președintelui, loc în care va mai sta încă trei ani, adică fix cât este necesar ca pagubele să devină ireversibile.
Nicio universitate românească în Top 1000
2021 este anul unei alte premiere nefericite, fiind primul an în care nicio universitate românească nu se mai află în primele 1.000 de instituții de învățământ superior din lume, în clasamentul întocmit de cei de la QS World University Rankings. Până de curând ne-a salvat Babeș-Bolyai de la Cluj, dar anul acesta a coborât în grupa ce cuprinde locurile 1000-1200, unde mai găsim Universitatea de Vest Timișoara și Universitatea din București.
Deci, nu doar învățământul primar sau gimnazial merge încet și sigur spre groapă, ci și ciclul superior. Iar ca cercul dezastrului patronat de Klaus Iohannis să se închidă perfect, nici cu profesorii nu stăm bine deloc. Astfel, în 2021, s-a înregistrat cel mai slab rezultat din ultimii patru ani la examenul de titularizare a profesorilor, rata notelor peste 7 fiind de doar 44,47%. În timp ce în 2020 a fost de 58,66%, în 2019 de 46,86%, iar în 2018 de 47,40%.
România Educată a lui Iohannis, copy-paste după Strategia pe educație a lui Băsescu
Cum toate aceste cifre și analize concretizează o radiografie catastrofală a educației românești, ce prefigurează un colaps cât de curând, cu toții ne-am fi așteptat ca „România Educată” să reprezinte baza pentru recuperare. Și că după 5 ani de muncă intensă, după acest demers colosal cu „64 de structuri implicate”, „12470 persoane consultate” și „80 de evenimente organizate de terți sub egida proiectului”, Klaus Iohannis să iasă cu o super strategie care să scoată învățământul din marasm. După cum era de așteptat, ca orice „mare realizare” din biografia prezidențială, și România Educată e un fonfleu frumos pictat. O înșiruire de banalități, sfaturi și bune intenții încununate cu o serie de obiective care sună pompos și a căror soluție este vagă, generică și seacă. Și care, în linii mari, propune fix aceeași reformă ca Raportul Miclea, din vremea mandatului lui Traian Băsescu, ca să nu o spunem pe șleau că, după ani de zile de dezbateri, evenimente și bani publici cheltuiți cu duiumul s-a ajuns ca „România Educată” să fie un copy-paste de zile mari. Să luăm doar câteva exemple.
În 2007, „Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării” propunea ca primă măsură pentru reforma educației: „O nouă organizare a ciclurilor de învăţământ este necesară”, adică fix cele două scenarii de restructurare a învățământului propuse în „România Educată”.
Apoi, tot comisia prezidențială concluziona, în urmă cu 14 ani, asupra importanței învățământului preșcolar: „Educaţia timpurie devine bun public şi necesită o atenţie specială”. Ei bine, iată ce regăsim la punctul 3 din cele „Douăsprezece deziderate pentru România Educată, la Orizontul 2030” din marea operă a lui Klaus Iohannis: „Educația începe cât mai devreme în viața unui copil și continuă pe tot parcursul vieții sale”.
De asemenea, la punctul 2 din marile deziderate ale „României Educate” se precizează: „Educația este individualizată, centrată pe nevoile și aspirațiile celui care învață și pe specificul fiecărei comunități de învățare”. Exact cum era de așteptat, Raportul Miclea sublinia această necesitate și propunea soluții, în 2007: „Implementarea unui curriculum flexibil şi centrat pe competenţele necesare dezvoltării personale şi economiei cunoaşterii”. Iar exemplele pot continua până la cele mai mici detalii.
Și poate n-ar fi atât de grav că după cinci ani de zbateri și frământări, Klaus Iohannis a ajuns la aceleași concluzii ca Mircea Miclea în urmă cu 14 ani, căci nu s-a schimbat nimic în această perioadă, ci de-a dreptul cinic și criminal este faptul că, probabil, vor mai trece alți cinci ani până vor apărea proiectele legislative care să impună reformele din „România Educată”. Cinci ani în care, din păcate, nu prea va mai fi nimic de reformat.
Dacă Președintele Iohannis ar fi vrut cu adevărat să facă ceva concret pentru școala românească, putea să o facă demult și fără să aștepte strategii și rapoarte, implicându-se în creșterea alocării PIB pentru educație la fel cum a făcut-o pentru apărare. În schimb, constatăm astăzi, că în realitate, Klaus Iohannis s-a folosit de acest produs intitulat pompos „România Educată”, pentru ca nimeni altcineva să nu îndrăznească să se atingă de domeniu, pentru că ar fi intrat în coliziune directă cu Președintele României. Și televiziunile au îndulcit tonul și se fac că nu observă dezastrul din școala românească, tot ca nu cumva să nu fie deranjat domnul președinte.
Așa că, fără resurse, fără decizii politice asumate și măsuri concrete, România Educată rămâne doar o poleială plătită scump și cu un singur beneficiar. La fel ca tot parcursul profesional al profesorului Klaus Iohannis.
___
Ciprian Purice, 37 ani, jurnalist, bun cunoscător al mecanismelor administrației publice și al proceselor de luare a deciziilor în spectrul politico-guvernamental. Convins că educația din România nu are nevoie de reforme, ci de o revoluție. O revoluție care trebuie să înceapă cu bani. Mulți bani! Pentru că învățământul românesc are deja zeci de proiecte de reformă eșuate, toate având un singur numitor comun: lipsa banilor. Mai întâi bani și abia apoi performanță. Altfel nu se poate!
