România, dependentă de Germania: Schimburile comerciale au crescut cu 20,5% în prima jumătate a anului

Distribuie acest articol!

Conform celor mai recente date comunicate de Biroul Federal de Statistică din Germania (Destatis), volumul schimburilor comerciale dintre Germania și România s-a redresat semnificativ în prima jumătate a anului 2021, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, anunță Camera de Comerț româno- germană.

Exporturile către România s-au ridicat la 9 mld. EUR, în creștere cu peste 24% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce importurile au crescut la 7,4 mld. EUR (+17,2%). Cu un volum al schimburilor comerciale de 16,4 mld. EUR (+20,5%) în primele șase luni ale anului, România ocupă locul 20 în topul partenerilor comerciali ai Germaniei în perioada menționată.

„Acesta este un semn clar de redresare, având în vedere că cifrele semestriale au atins nivelul de dinaintea crizei. Dacă ne uităm la dinamica comerțului bilateral și la atmosfera pozitivă privind afacerile din cadrul companiilor germane din România, ne așteptăm ca până la sfârșitul anului 2021 cifrele să crească chiar peste nivelul celor din 2019 (cca. 32 mld. EUR)”, declară Sebastian Metz, Director general și membru în Consiliul Director al AHK România.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: