România, cotizații de milioane către organizații „exotice” în timp ce lipsesc investițiile acasă
Statul român plătește anual sume uriașe către zeci de organizații internaționale, multe dintre ele cu relevanță redusă sau aproape inexistentă pentru interesele țării. În timp ce spitalele, școlile și infrastructura din România rămân subfinanțate, milioane de euro se scurg către cotizații externe, unele chiar către organisme obscure sau fără impact direct asupra dezvoltării economice și sociale a țării.
România continuă să verse bani în conturile a numeroase organizații internaționale, unele dintre ele moștenite din perioada comunistă, altele cu o utilitate cel puțin discutabilă. Potrivit datelor oficiale, statul român plătește anual zeci de milioane de euro pentru a-și menține statutul de membru în structuri precum Institutul Internațional de Sudură, Comisia Interguvernamentală TRACECA sau Comitetul Științific pentru Cercetări Antarctice (SCAR). În timp ce România se confruntă cu spitale în paragină și autostrăzi neterminate, statul virează 15.000 de dolari pentru cercetări în Antarctica sau 17.000 de franci elvețieni pentru sudură internațională.
Mai grav este că aceste sume se adună, iar uneori ne costă și pierderea credibilității. România a acumulat datorii de peste 53 de milioane de euro la Agenția Spațială Europeană (ESA), pierzând dreptul de vot în consiliu. Pentru a-l recăpăta, trebuie să mai plătim încă 15 milioane de euro până în noiembrie 2025. În loc să fie direcționați către proiecte naționale concrete, cum ar fi modernizarea școlilor, digitalizarea administrației sau susținerea cercetării interne, banii publici sunt risipiți pentru a menține aparența unei prezențe internaționale fără beneficii palpabile.
Ministerul Afacerilor Externe recunoaște că plățile sunt regulate și obligatorii, însă eficiența acestora nu este evaluată constant. OG 41/1994, actul care reglementează aceste cotizații, este depășit și nu reflectă realitățile economice și prioritățile actuale ale României. Cu toate acestea, sumele continuă să fie aprobate și achitate, fără o analiză clară a raportului cost-beneficiu.
Într-o perioadă în care economia României are nevoie disperată de investiții interne, de locuri de muncă bine plătite și de servicii publice moderne, milioanele cheltuite pentru organizații „exotice” par o dovadă a lipsei de priorități. Mai degrabă decât să plătim pentru a ne „face văzuți” în foruri internaționale fără impact real, statul ar trebui să investească în propriul popor, în spitale, educație și infrastructură, acolo unde fiecare leu poate produce o schimbare vizibilă.
