România, campioana supraaglomerării în UE: un semnal de alarmă ce trădează eșecul politicilor locative
Un studiu recent bazat pe datele Eurostat pentru 2024 arată o realitate socială dură: aproape 4 din 10 români (40,7%) trăiesc în locuințe supraaglomerate, adică în case în care numărul de camere este insuficient pentru numărul și structura membrilor gospodăriei, conform criteriilor statistice europene. Această proporție este de peste două ori mai mare decât media Uniunii Europene (16,9%), ceea ce plasează România pe primul loc în clasamentul negativ european în ceea ce privește supraaglomerarea locuințelor.
Datele Eurostat indică faptul că, deși la nivelul UE ponderea persoanelor care locuiesc în spații supraaglomerate a scăzut ușor față de ani anteriori, situația rămâne agravantă în câteva state, iar România este de departe cel mai afectat stat membru.
Criza locuirii nu este doar o statistică rece — este o dovadă clară a derapajului politicilor publice privind locuințele, în condițiile în care aproape jumătate din populație nu beneficiază de condiții minimale de locuit. În timp ce media UE reflectă o problemă larg răspândită, dar gestionabilă, în România problema a devenit o tragedie socială: familii întregi, inclusiv copii, înghesuiți în prea puține camere, fără perspective reale de a accesa locuințe adecvate.
Criticii ar putea spune că cifrele Eurostat sunt un semnal de alarmă asupra ineficienței guvernelor succesive din România de a gestiona problema locuirii, dar și un indicator al faptului că politicile sociale nu au reușit să transforme accesul la o locuință decentă într-un drept real. Când aproape jumătate din populație trăiește într-o supraaglomerare care în alte state UE afectează mai puțin de 20% din populație, problema devine un punct negru greu de ignorat în orice discutie despre bunăstarea cetățenilor.
Pe fondul acestor date, România se află în fața unei dileme urgente: să recunoască faptul că modelul actual de politici locative este profund defectuos și să adopte reforme reale pentru locuințe accesibile și de calitate, sau să accepte că scăderea supraaglomerării rămâne doar un obiectiv pe hârtie, în timp ce sute de mii de români continuă să trăiască „în două camere pentru patru suflete”.
