Economie

România are zilele acestea cele mai mari prețuri la energie din Europa

De trei zile, România are cele mai mari prețuri la energie din Europa pe piața bursieră spot, iar situația va continua și vineri.

Prețurile sunt aproape duble față de săptămâna trecută. Joi, prețul mediu spot al energiei electrice cu livrare a fost, în România, de 504 lei/MWh sau circa 101 euro/MWh, cel mai mare din Europa și dublu față de Germania.

„Suntem decuplați de țările vecine din cauza unor probleme de frecvență. Anumite centrale nucleare sunt oprite, atât cea din Ungaria, cât și cea din Bulgaria sunt în mentenanță. Și vedem care este impactul energiei ieftine venite dinspre vest spre est.

Vedem acum o creștere a prețului de 500 de lei (pe MWh – n.red. ) în România, față de 300 de lei, cât aveam săptămâna trecută”, a declarat Raluca Rusu, director în cadrul Monsson Trading, unul dintre cei mai importanți jucători din sectorul energiei regenerabile din România.

Potrivit acesteia, peste un an, când în România vor fi în funcțiune capacități de energie regenerabilă comparabile cu țările din vestul Europei, vom avea prețuri mult mai mici decât cele pe care le vedem în momentul de față.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button