România are de două ori mai mulți parlamentari decât Olanda. Și infinit mai puțină rușine.
România a reușit performanța să aibă peste 460 de parlamentari, în timp ce Olanda se descurcă excelent cu doar 225. Două țări europene, două lumi paralele: una umflată de politruci, alta condusă de oameni responsabili. Diferența? La noi, fiecare partid trebuie să-și plaseze pilele. Funcțiile sunt trofee, nu instrumente de guvernare.
În timp ce olandezii își văd de treabă cu 150 de deputați și 75 de senatori, noi ne încăpățânăm să ignorăm voința poporului, exprimată clar în 2009: maximum 300 de parlamentari. Nu contează că referendumul a fost validat, nu contează că românii îl cer. Important este să fie loc pentru toți nepoții, cumnații și pilele de partid. Că doar n-o să guverneze competența în România!
Statul român a fost capturat de partide și transformat într-un mecanism care lucrează împotriva cetățeanului. Nimeni nu taie din pensiile speciale, din funcțiile de prim-vicepremier, din cheltuielile obscene ale administrației prezidențiale sau din posturile politice parazitare. În schimb, statul s-a apucat să impoziteze pensiile normale, să taie bursele elevilor și studenților, să lovească fix în cei care mai trag România după ei.
Ironia e cruntă: cei care nu produc nimic decid cât trebuie să strângă cureaua cei care muncesc. Avem zeci de vicepremieri, sute de parlamentari, mii de consilieri care trăiesc bine mersi din bani publici, dar ni se spune că „nu sunt bani” pentru educație și sănătate. Ba chiar suntem îndemnați la solidaritate, de oameni care n-au renunțat la niciun privilegiu.
Inechitatea e la un nivel care nu mai poate fi ascuns. Românii sunt sătui de minciuni și sedative politice. Țara fierbe, iar clasa politică stă relaxată în fotolii, între două deplasări externe și trei sinecuri. Ce nu înțeleg ei e că explozia vine oricum, pentru că umilința are o limită. România nu are nevoie de încă un lot de parlamentari inutili. Are nevoie de curaj, reformă și respect față de cetățean. Dar pentru asta ar trebui mai întâi ca cineva să-și dea jos coroana din frunte.
