Știrile 60m.RO

România a plătit sute de mii de euro pentru sediul ICR de la Beijing, care doi ani nu a avut niciun angajat. Cum explică MAE

Din 2019 nu a mai avut loc niciun eveniment cultural, iar din august 2020 până luna trecută Institutul Cultural Român (ICR) nu a avut niciun angajat la sediul din Beijing. În tot acest timp, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a continuat să plătească chiria. Din 2020 până astăzi s-a achitat peste jumătate de milion de euro, arată Libertatea.

Institutele culturale românești din străinătate, 19 la număr, sunt finanțate de la bugetul de stat. O parte din bani, cei destinați proiectelor, vin de la ICR, în timp ce MAE acoperă cheltuielile administrative, inclusiv chiriile. În perioada 2019-2021, Ministerul condus de Bogdan Aurescu a plătit 650.095 de euro pentru sediul ICR Beijing, potrivit unui răspuns oferit de instituție la solicitarea Libertatea. Pe anul în curs, MAE a alocat 173.644 de euro. În total pentru patru ani: 823.738 de euro.

În 2020 și 2021, în plină pandemie, când ICR nu a mai alocat niciun ban pentru proiecte în Beijing, MAE a plătit cele mai mari sume pentru chirie, deși sediul a fost gol.

în 2019: 187.044,61 de euro în 2020: 231.525 de euro în 2021: 231.525 de euro în 2022: 173.643,75 de euro Sediul, într-una dintre cele mai mari clădiri din Beijing Sediul filialei ICR din Beijing, înființată în 2015, se află în Galaxy Soho, unul dintre cele mai mari și spectaculoase centre comerciale din capitala chineză.

Potrivit site-ului ICR, reprezentanța institutului român, singura din Asia, cuprinde trei săli, fiecare având câte 400 de metri pătrați – sala de expoziție, sala de bibliotecă, în care se derulează și proiecțiile de film, precum și un spațiu destinat birourilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button