România a fost „grânarul Europei” – de ce să nu devină azi „cărbunarul Europei?”
Dacă până acum un an, fandosiții de la Bruxelles, care papă doar boabe de quinoa și soia bio, nu care cumva să crească amprenta carbonică a planetei de la mici și fleici, ne predicau cât este de important să renunțăm la combustibili fosili și să trecem pe „energie verde”, astăzi, după izbucnirea războiului din Ucraina, ei au început să admită că n-ar fi rău să ne întoarcem nițel la cărbune. Evident, bruxellezii și-au dat seama că au fost, la faza asta, fazanii lui Putin, și că ăla intenționat i-a încurajat să dezvolte energia verde, în detrimentul centralelor atomice și a minelor de cărbuni. Dar acum este prea târziu să mai schimbe ceva și chiar dacă ar recunoaște că au fost „dobitoci”, vorba lui Postelnicu, n-ar mai folosi la nimic.
Realitatea este, așadar, că statele UE au ajuns să importe milioane de tone de cărbune rusesc, după ce și-au tăiat singure craca de sub picioare, închizând propriile mine și devenind dependente de mușchii Crăcănelului Atomic. Gândiți-vă numai la nemți: și-au închis ca nătăfleții minele de cărbuni din bazinul Ruhr și din alte părți, cele mai performante exploatări din Europa, au renunțat ca imbecilii la centralele nucleare, iar acum chițăie că nu prea ar vrea să pună embargoul și pe gazele și petrolul rusești, fiindcă ei la ce-și mai încălzesc kartoffelneii? Asta în timp ce polonezii, care au avut cojones și s-au opus impunerilor absurde ale papagalilor de la Bruxelles, continuă să producă intens cărbune și au anunțat că vor închide exploatările abia în 2049.
România e undeva la mijloc – guvernele de la București s-au angajat să renunțe la cărbune până în 2032, dar în condițiile actuale o asemenea dată nu mai pare deloc viabilă. Nu de alta, dar tocmai cărbunele ar putea fi, în criza care bate ușa la Europei, marea noastră șansă de revigorare economică. Dacă guvernul plagiatorului Ciucă n-ar mai copia de la alții doar prostiile și măsurile tâmpite, ci ar avea inițiative proprii, ar redeschide de urgență minele de cărbune și le-ar exploata 24 de ore din 24. Din păcate, din 38 de grupuri pe cărbune câte funcţionau în 2011, astăzi mai sunt în activitate doar 13, restul fiind închise de guvernele PNL și PSD care s-au succedat în fruntea țării. Nimeni nu spune că exploatarea cărbunelui e o măsură bună, în condițiile în care schimbările climatice fac ravagii, dar în momentul de față, pe fondul sângerosului război din Ucraina, este o măsură absolut necesară. La o adică, decât să murim de frig azi, mai bine riscăm să murim de cald peste o juma de secol, no?
Citește și: PSD și PNL au sabotat sectorul energetic al României: Din 38 de grupuri pe cărbune mai avem 13
Dacă am avea la conducere niște patrioți adevărați, dublați de niște economiști capabili să profite de oportunități, prima măsură care ar trebui luată ar fi redeschiderea exploatărilor de cărbune și repunerea lor în funcțiune cât mai rapid. România este deja independentă energetic în proporție de 80%, dar ar putea fi total independentă, ba chiar ar putea exporta energie, cum făcea odinioară. Am fost cândva „grânarul Europei”, de ce să nu devenim acum „cărbunarul” ei? De ce să nu exploatăm și să exportăm cărbune celorlalte țări europene care nu au atâtea bogății în subsol cum avem noi? De ce să nu profităm de situație și să alimentăm Europa cu milioanele de tone pe care le primea de la ruși? Unde mai pui că, dacă am exporta cărbune în Europa, am fi plătiți în euro, nu în ruble! Și câte nu s-ar putea face cu banii pe care i-ar aduce în țară cărbunele românesc: autostrăzi, spitale, școli, infrastructură, retehnologizare, digitalizare. Ce a fost pentru arabii din Golf petrolul ar putea fi pentru România cărbunele – un pașaport către bunăstare. Iar dacă asta nu-i convinge pe guvernanți că trebuie să dea drumul cât mai grabnic la minele de cărbune, le dau argumentul suprem: aloo, băi, ciucilor și ciolacilor, gândiți-vă câte pensii speciale ați putea încasa dacă ați vinde huilă Europei, ca să nu mai fie nevoiți bieții polițai să fure de prin magazine…
Citește și:
Companiile europene de utilităţi încep să treacă pe cărbune odată cu scumpirea gazelor naturale
Polonia refuză să închidă mina de cărbune, în ciuda amenzii aplicate de UE