ROMÂNIA 2025 | Libertatea presei sub presiune: de la căderi în clasamente internaționale la cazuri de supraveghere, intimidare și obstrucționarea activității jurnalistice
În 2025, libertatea presei din România a intrat într-o zonă de risc vizibilă atât în indicatorii internaționali, cât și în episoade concrete care au pus presiune pe redacții și pe jurnaliști. Semnalul cel mai ușor de cuantificat a venit în primăvară, când România a coborât în clasamentul Reporteri fără Frontiere (RSF), ajungând pe locul 55 în Indexul Mondial al Libertății Presei 2025, într-un an în care RSF a descris situația globală a presei drept „dificilă”, pentru prima dată în istoria indexului.
Această degradare nu a rămas un simplu „scor”. Pe tot parcursul anului, organizațiile de media și societatea civilă au documentat o combinație de vulnerabilități care lovesc direct în munca jurnalistică: presiune economică și captură media, acces blocat la informații publice, campanii de discreditare și practici instituționale care ating nervul cel mai sensibil al presei: protecția surselor.
Unul dintre cele mai grave episoade invocate în 2025 a fost cazul jurnalistului de investigație Victor Ilie, care a relatat că a fost urmărit și interceptat în 2023 în cadrul unei investigații deschise de DNA Iași. Organizații internaționale au cerut explicații și anchetarea situației, avertizând că supravegherea și extinderea mandatului, în contextul în care autoritățile ar fi știut că este jurnalist, ridică probleme serioase pentru confidențialitatea surselor și libertatea presei.
În paralel, la finalul lui 2025, un alt front s-a deschis public: presiuni și atacuri concentrate asupra redacției Recorder, după publicarea documentarului „Justiție capturată”. Reacția a fost una rară ca amploare: jurnaliști, ONG-uri și actori civici au semnat scrisori de solidarizare și au cerut intervenția Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) în fața emisiunilor cu conținut dezinformativ și a atacurilor mediatice îndreptate împotriva jurnaliștilor. CNA a confirmat public că a luat act de solicitări și că va analiza sesizările în limitele competențelor.
Tot în decembrie, un alt episod a alimentat acuzațiile de abuz și intimidare: o scrisoare deschisă semnată de organizații și jurnaliști a descris Cabinetul Bolojan drept „opac și agresiv” în relația cu presa, pornind de la un incident din 26 noiembrie 2025, când mai mulți jurnaliști ar fi fost restricționați și chiar împinși pe holurile Parlamentului de un ofițer de presă din zona guvernamentală. Relatările și reacțiile publice pe acest caz au devenit un simptom al unei probleme mai largi: tratarea presei ca intrus, nu ca parte a mecanismului democratic de control public.
Pe fundalul acestor episoade, în noiembrie 2025 a apărut și un document cu miză structurală: „Romania: Media Capture Monitoring Report 2025”, realizat de International Press Institute (IPI) și Media and Journalism Research Center (MJRC), prin rețeaua MFRR. Raportul a descris presiuni sistemice asociate capturării media și a notat, între altele, întârzieri/lipsă de implementare a măsurilor legate de European Media Freedom Act (EMFA), subliniind nevoia de politici clare care să reducă influențele politice și economice asupra ecosistemului media.
Iar când evaluările externe sunt puse lângă aceste evenimente interne, imaginea se închide și mai dur: raportarea Departamentului de Stat al SUA (publicată în 2025 pentru anul anterior) a menționat explicit, în cazul României, deficiențe privind funcționarea presei libere, lipsa transparenței în proprietate și finanțare, control politic asupra politicilor editoriale și restricționarea accesului jurnaliștilor la informații publice.
În 2025, linia care separă o presă liberă de o presă tolerată a fost împinsă periculos: când procuratura ajunge în proximitatea surselor, când jurnaliștii sunt urmăriți, când accesul la informație e tratat ca favor, iar redacțiile sunt linșate mediatic pentru investigații, nu mai vorbim doar de „climat tensionat”. Vorbim de un test de stres pentru democrație, în care fiecare intimidare devine un precedent și fiecare tăcere instituțională devine invitație la repetare.
