Români blocați în Orientul Mijlociu se întorc acasă: avionul a decolat din Dubai spre București

O parte din românii blocați în Orientul Mijlociu ajung astăzi acasă! Un avion a plecat din Dubai cu destinația București având la bord români abandonați de autorități de zile întregi în Orientul Mijlociu. După ore de incertitudine, spaime și negocieri diplomatice pe fondul conflictului care a paralizat regiunea, românii ajung din moment în moment in România. Repatrierea vine într-un moment în care tensiunile rămân ridicate, iar situația din zonă este departe de a se fi stabilizat.
147 de români urmează să fie repatriați din Dubai către București
Un grup de 147 de români va ajunge în această dimineață pe Aeroportul Otopeni din Capitală cu un zbor venit din Dubai.
Inițial, cursa era programată să aterizeze la ora 7:00, însă a înregistrat o întârziere de o oră și 20 de minute, fiind afișată ora 8:20. Ulterior, zborul a acumulat noi întârzieri, astfel că, la momentul transmiterii știrii, nu este cunoscută cu exactitate ora sosirii pasagerilor.
De la izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu cu Iranul, aproximativ 15.000 de români se află în regiune, dintre care 3.000 au solicitat sprijin pentru repatriere. Autoritățile din Emiratele Arabe Unite și alte state din Golf au creat tranșee de securitate și proceduri de operare controlată pentru anumite zboruri. Acestea nu constituie un coridor liber pentru toate cursele, ci rute de evacuare securizate pentru a facilita întoarcerea cetățenilor în țările lor.
România a activat mecanismul european de protecție civilă, prin care autoritățile române solicită sprijin de la Bruxelles pentru repatrierea cetățenilor blocați în zonele afectate de conflict.