Politică

Rodica Boancă (AUR): România a devenit în această seară primul stat colonizat din Europa. Constituția a devenit facultativă

Senatorul AUR, Rodica Boancă, a criticat în termeni extrem de duri actul de trădare națională inițiat de PSD și PNL prin care Constituția României devine facultativă, transformând țara în stat vasal, în fața puterilor suzerane.

Recunoașteți această cărticică. Uitați-vă bine la ea, pentru că nu va mai valora aproape nimic. În articolul 1, Constituția României stipulează că: România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din 1989 și sunt garantate. Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească în cadrul democrației constituționale din România. Respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.

De câțiva ani de zile, respectarea Constituției în România pare că este facultativă în mare parte de către distinse autorități precum aceasta, care a încălcat extrem de multe drepturi și și a abuzat propriii cetățeni, mai ales în ultimii doi ani pandemici. Însă ce face noua lege? La articolul 237 reglementează posibilitatea detașării procurorilor la Înalta Curte de Casație și Justiție ca magistrați asistenți. Și aceasta în condițiile în care magistrații asistenți participă, cu vot consultativ la deliberări și primesc la redactat hotărâri în conformitate cu articolul 22 alineatul 3 din Legea de organizare judiciară. Adică, procurorii nu pot interfera în cariera judecătorilor, spune la articolul 1 alineatul 2 din Legea statutului, dar pot interfera în activitatea judiciară desfășurată de judecătorii instanței supreme.

Pe de altă parte, procedura de verificare a calității de ofițer acoperit sau de informator a judecătorilor și procurorilor este golită de conținut. Legea în vigoare cere C.S.A.T. să și asume rezultatul verificărilor specifice. De acum se elimină trei garanții că aceste servicii de informații nu interferează în actul de justiție.

1. Personalul auxiliar sau conex va putea lucra operativ, colaborator sau informator.

2. Se abrogă infracțiunea de recrutare sau tentativă de recrutare sau tentativă a judecătorilor și procurorilor și se diminuează garantarea unui control efectiv al C.S.A.T..

3. Și pe lângă politizarea în numirile în magistratură, pe lângă interferența serviciilor care până acum era mai voalat, așa și acum va fi pe față să elimine răspunderea judecătorilor și procurorilor procurorilor în caz de nerespectare a deciziilor Curții Constituționale.

Stimați colegi! Dragi cetățeni, în această perioadă în care, sub presiunea unor directive, Constituția țării noastre, dar și ale altor țări sunt puse sub un grav asediu, Curtea Constituțională a fost aceea care a creat o oază de legalitate, să spunem. Practic, de acum încolo, Constituția nu va mai avea niciun apărător. Ea va fi lăsată la mila politicului, la mila serviciilor și, în ultimă instanță, la mila judecătorilor. Practic, această Constituție, supremația ei, va fi nesocotită.

Se instigă și asta este mult mai grav la nerespectarea Constituției. Ministerul Justiției răspunde adesea public că aceste măsuri au drept scop garantarea supremației dreptului Uniunii Europene. Dar ce se întâmplă acum cu garantarea dreptului românesc?

Cu alte cuvinte, interesul național este înlăturat, nesocotit și se subminează statul de drept, constituționalitatea și democrația. Prin aceasta, noi, Parlamentul României, din care faceți și dumneavoastră parte, această instituție devine o instituție decor. Scoasă din rolul ei, există o imixtiune clară a politicului. Brutală pentru realitatea că acest pachet legislativ a trecut fluierând, defilând prin Camera Deputaților din cauza acțiunii monstruoasei coaliții a interesului, iar principiul separației puterilor în stat este doar un enunț.

Independența justiției este grav afectată, iar efectele funeste se vor vedea pe termen lung și le veți suporta și dumneavoastră, și copiii dumneavoastră. Și poate mai aveți puțină conștiință să faceți în așa fel încât să blocați aceste legi. Și chiar dacă este nevoie de o reformă în legile justiției, ea să fie cu adevărat făcută în interesul național, nu subminând-ul și nu împotriva românilor. Vă mulțumesc.” – senator AUR, Rodica Boancă.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button