Robert Turcescu: Din mandatele lui Iohannis nu rămâne nimic altceva decât acest miros pestilențial, de hoit, al dezbaterii electorale

„Pentru această stare de non-combat e imposibil să nu apară un decont. Pentru toată lașitatea manifestată în ringul politic, unde n-a existat nicio confruntare electorală, va veni o notă de plată. Pentru ipocrizia ipochimenului travestit în om politic de tip nou e greu de crezut că nu va apărea o sancțiune”, scrie, pe site-ul canal33.ro, jurnalistul Robert Turcescu.

​”N-am avut campanie, n-a fost îndeplinită condiția esențială pentru buna desfășurare a unui scrutin democratic: candidații au refuzat să se așeze față în față. Moda asta nenorocită, a eschivei, a fost lansată în 2014 de Klaus Iohannis. Singura lui întâlnire cu Ponta, în studioul B1 TV, a fost un ultim simulacru de luptă live între candidați, la nivel înalt. După care, tăcere. Din mandatele lui Iohannis nu rămâne nimic altceva decât acest miros pestilențial, de hoit, al dezbaterii electorale. El, Iohannis, a omorât comunicarea publică și a îngropat dialogul. Vreme de zece ani a inventat formule ridicole de a transmite presei un punct de vedere, n-a dat niciun interviu și mai avea puțin până să ne anunțe că pur și simplu îi e silă să vorbească pulimii. Va fi nevoie de ani mulți până să reparăm măcar o parte din nenorocirile pe care le-a adus în viața publică și politică românească acest plăvan de la Sibiu, dar cel mai greu ne va fi să readucem dialogul politic în rândul obligațiilor de prim-rang pe care trebuie să le îndeplinească orice candidat la o funcție în stat.

Nu merge așa, fără să-i vezi față în față, pe cei care-ți cer votul! De-asta s-au inventat olimpiadele, examenele de admitere, competițiile sportive și, în general, toate acele contexte în care doi sau mai mulți pretendenți la podium sau la glorie apar în fața unui juriu și, mai ales, în fața unui public. ”Fie ca cel mai bun să câștige!” nu se referă la capacitatea competitorilor de a aduce cât mai mulți suporteri pe stadion sau de a mitui jurații. Îndemnul e legat de puterea celor care luptă în competiții de a fi declarați câștigători datorită rezultatului obținut în confruntarea directă cu adversarii. Ca să nu mai spunem că splendoarea unei victorii se simte în momentul în care, după un meci greu, pe muchie de cuțit, reușești să smulgi aplauze chiar și din tabăra oponenților!

Cultura dialogului, fie el și contondent verbal, face parte din patrimoniul unei societăți democratice și echilibrate. Vorbele scoase la timp țin săbiile în teacă. Ca să guvernezi un oraș sau să conduci o țară trebuie să treci obligatoriu și prin etapa în care te așezi la masă sau la pupitru, după caz, cu oponentul tău politic. Acolo se verifică altitudinea politicilor tale prin comparația directă cu cele ridicate în tabăra competitorului, acolo se simte tăria de caracter în fața provocărilor, acolo se vede cine rezistă sub presiune și în condiții de stres puternic, toate fiind, la urma urmelor, o testare a limitelor, extrem de importantă pentru zilele în care destinul te-ar putea duce ca om politic de la guvernare simplă la guvernare de criză sau chiar de la liniște și pace la teamă și război.

N-am avut asta în campanie și situația e gravă. O stare de tensiune care se adună de ani buni în masa electorală a ratat contextul prielnic al unei descărcări controlate. Alegem și de data asta niște lași care pozează în eroi pentru afișele electorale, dar n-au tăria de a da piept cu opoziția. Toți suferă de o boală contagioasă, o gripă iohannisară, transmisă de la Cotroceni la om. Pentru astfel de molime nu există alt tratament decât șuturi în fund și marș la vot!”, scrie Turcescu.