Îmbrăcată la patru ace, cu masca ipocriziei bine întinsă pe fețele încremenite sub un zâmbet menit să abată atenția de la privirile goale și mințile înguste, burghezia politică a PPE a odihnit caii vreme de două zile la București. Prilej de vorbe mari pentru oamenii mărunți. Că vor face, că vor drege. Din manșete cămășilor albe au văzut lumina reflectoarelor mâinile întinse care cerșesc voturi pentru încă o tură în caruselul Puterii. Frazele au fost sforăitoare, ideile puține, entuziasmul mimat prost. Niște cabotini în costume albastre au interpretat încă un act din piesa cu final previzibil, în care eroii principali nu apar niciodată deși tot timpul se vorbește despre ei și în numele lor. Așa e în fiecare an electoral, n-avea cum să fie altfel.
Ursula von der Leyen e o femeie urâtă. Țopăiala unor bărbați politici în jurul ei, prefăcându-se fermecați de șarmul pe care îl emană președinta Comisiei Europene, seamănă cu înghesuiala unor boieri scăpătați la pupat glezna fetei de împărat care e grasă și slută, dar foarte avută. Lor le miroase a diurne, a funcții și a mandate, ea adulmecă puterea. Împreună alcătuiesc tabloul dizgrațios al unei împreunări în grup politic, unde pentru prima oară suntem de acord și admitem, prin urmare, că genul e fluid și sexul nu contează.
Marshall McLuhan ne-a spus acum mai bine de o jumătate de secol că mediul e mesajul. Prin urmare, burghezia politică s-a asigurat în primul rând că are mediul. Pe net sau la tv s-a spus că austriecii au cedat și că intrăm în Schengen. Rezoluție PPE. Din titluri sforăitoare, bine distribuite, o țară întreagă a gustat euforia unui succes național, după care a supt-o: cancelarul Nehammer a scris că Austria nu cedează, și că nu e de acord cu lărgirea spațiului Schengen din simplul motiv că numitul spațiu Schengen nu funcționează. Dar mediul și-a făcut datoria: pentru mulți așa rămâne, congresul PPE ne-a băgat în Schengen. Faptul că se va întâmpla, potrivit rezoluției adoptate, cât mai curând posibil și nu la o dată clar stabilită e doar un amănunt fără prea mare importanță.
Pe ai noștri îi știm: lepre, farsori, posesori de titluri academice pentru care n-au prea mari merite, băieți cu epoleți. Dar există și Roberta Metsola. Cu un CV jalnic, din care rezultă profilul unei activiste mediocre a cărei izbândă în viață va fi întâmplarea de a ajunge, nici ea nu știe cum, președinta Parlamentului European. Numele acestei comete politice despre care peste câțiva ani nu-și va mai aminti nimeni a fost rostit în zilele din urmă, ca o mantră, de toți gușterii comentatori ai marelui congres PPE. Poate pentru că are nume de portar din serie A și nouă ne place Il Calcio, chit că Metsola e din Malta.
E un martie confuz la București. Printre mărțișoare și mucenici se strecoară în viața românească un sfârșit de lume. Iohannis vorbește despre Ucraina, Ursula despre extremiști și despre economie de război. Dar în Piața 16 Februarie au apărut urzicile, semn că România mai rezistă încă un an.
