Rezoluția Parlamentului European privind Tezaurul României la Moscova, o poveste cu escroci: Eugen Tomac și Mugur Isărescu vor să își păstreze funcțiile
Parlamentul European cere Rusiei să restituie integral tezaurul României, pe care și l-a însușit ilegal în primul război mondial. Acesta include peste 91 de tone de aur, colecții regale de bijuterii și monede rare, dar și alte bunuri de patrimoniu.
Implicarea instituțiilor europene în recuperarea Tezaurului României de la Moscova este un pas important pentru restabilirea adevărului istoric însă din păcate cei care au inițiat acest demers sunt niște impostori ce nu spun adevărul despre documentele istorice prezentate. În speță, Eugen Tomac dorește încă un mandat de europarlamentar, iar Mugur Isărescu dorește să rămână în continoare șef peste Banca Națională a României.
Relațiile ostile dintre Republica România și Federația Rusă au dus la blocarea oricăror discuții privind returnarea tezaurului de la Moscova, iar în condițiile actuale de război nici nu se pune problema unei dezghețări a relațiilor diplomatice.
După instalarea la putere a regimului comunist, Rusia a sechestrat tezaurul şi a refuzat, în mare parte, înapoierea acestuia.
Cosmin Popa, istoric: „În momentul de față sunt 2 mari momente, ambele punctate de evenimente politice importante în care Rusia a fost de acord să returneze o parte a valorilor. Primul dintre ele s-a înregistrat în 1935. Autoritățile sovietice au decis să facă acest gest de bună voință și să returneze ceea ce ei au pretins că sunt osemintele domnitorului Dimitrie Cantemir împreună cu mai multe lăzi conținând multe dintre ele documente de arhivă, bancnote vechi scoase din uz, corespondență. Un al doilea episod, pe fondul unor tensiuni între lagărul comunism Uniunea Sovietică a luat decizia pentru îmbunătățirea relațiilor cu România comunistă returnării valorilor istorice, fostei colecții a muzeului Antichității care avea în centru celebra cloșcă cu pui.”
Din 2003 există și o comisie mixtă româno- rusă, mandată să discute despre restituirea tezaurului.
În 2019, partea rusă a recunoscut cererea României, doar că nu s-a întâmplat nimic concret. Tocmai de accea, prin rezoluția adoptată la Strasbourg, europarlamentarii cer implicarea Comisiei Europene, inclusiv să devină partener al țării noastre în discuții.
Comisia ne-a spus că ne sprijină demersurile, însă nu există nici o propunere concretă.