Politicianul una zice, alta face! Marcel Ciolacu şi alţi colegi de partid au fost amendaţi pentru că nu au respectat regulile anti-Covid la un restaurant

Marcel Ciolacu a fost surpins într-un restaurant din Buzău, sâmbătă seara, la o masă alături de alte 11 persoane, încălcând normele de distanțare. La masă se afla și fostul premier Mihai Tudose.
„În urma unor sesizări, cu privire la eventuale încălcări ale normelor sanitare în vigoare în incinta unei unități turistice din județul Buzău, un echipaj de poliție s-a deplasat la locația indicată, pentru a face verificări în sensul celor sesizate și pentru a lua măsurile legale în situația confirmării celor semnalate. La momentul sosirii la adresă, polițiștii au constatat că în interiorul incintei se aflau 3 persoane și alte 3 erau în afara spațiului închis. S-a constatat că parte din personal nu respecta întocmai măsurile de protecție individuală. Astfel, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 55/2020 privind privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Având în vedere și imaginile apărute în spațiul public, polițiștii continuă verificările pentru a stabili cu exactitate derularea activităților la locația operatorului economic și dispunerea măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Buzău.
Potrivit datelor prezentate de Realitatea Plus, la sosirea echipajului poliției, grupul surpins în imagine nu se mai afla la masă. Marcel Ciolacu ar fi fost deja contactat de polițiști, iar acesta le-ar fi furnizat toate datele persoanelor cu care s-a aflat la masă, transmite Realitatea Plus.
Imaginea care arată cum grupul în care se află Marcel Ciolcu încalcă normele sanitare a fost suprinsă în restaurantul „Țara Luanei” din Sărata Monteoru.
Sursa: G4Media
- Primarul din Flămânzi a semnat cu DNA un acord de recunoaştere a vinovăţiei / E acuzat de luare de mită și abuz în serviciu
Primarul orașului Flămânzi (Botoșani), Dan Oloeriu, și-a recunoscut vina într-un dosar de corupție instrumentat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Iași. Edilul a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției după ce a fost acuzat de luare de mită și abuz în serviciu.Cu mai … - Trump prezice că SUA vor avea „onoarea de a prelua Cuba” în contextul penei de curent majore, cauzată de războiul din Iran
Donald Trump se așteaptă să aibă „onoarea de a prelua Cuba”, a declarat el, după ce o blocadă petrolieră impusă de SUA a aruncat țara într-o pană totală de curent, transmite The Guardian, AFP și Reuters. Președintele american a susținut luni că ar putea face „orice își dorește” cu Cuba, în contextul negocierilor dintre SUA și … - Percheziții în Prahova într-un dosar legat de deșeuri periculoase: două firme și mai multe persoane suspectate că ar fi deversat ilegal deșeuri într-un râu din Ploiești
Polițiștii din Prahova au descins, marți dimineață, în cadrul unei acțiuni de amploare într-un dosar penal privind gestionarea deșeurilor periculoase. Ancheta vizează două firme și mai multe persoane suspectate că ar fi deversat ilegal deșeuri într-un râu din municipiul Ploiești. În comunicatul oficial se arată că „polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova – Serviciul Arme, … - Câți bani primesc cei 900 de pensionari speciali din Parlament în 2026: 69 de milioane
Aproximativ 69 milioane de milioane ar urma să plece din conturile Camerei Deputaților și Senatului către pensionarii speciali care au cel puțin un mandat în Parlament. La Camera Deputaților, suma propusă în bugetul Ministerului Finanțelor este de 47,9 milioane de lei. Conform execuției preliminare pe 2025, suma din anul anterior a fost de 46,64 milioane … - Nașul lui George Simion din Delta Dunării, baron local apropiat de mafia PSD/PNL din Dobrogea
Dina Mergeani este omul de afaceri din Delta Dunării care, în urmă cu doi ani, i-a botezat copilul lui George Simion, conform surselor Libertatea. Acesta activează în domeniile HoReCa și agricultură, unde deține mai multe firme specializate în cultivarea și distribuția cerealelor, situate în Dobrogea. Deși este nașul liderului AUR, formațiune care se prezintă ca …




