Numărul beneficiarilor proiectului „Testăm pentru Bucureşti” a fost suplimentat

În şedinţa de miercuri, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat suplimentarea numărului de beneficiari ai proiectului „Testăm pentru Bucureşti”.
Numărul beneficiarilor proiectului a fost crescut de la 11.000 la 20.000.
În rândul acestora vor fi incluși și bucureştenii care călătoresc în scopuri turistice.
„Se aprobă modificarea şi completarea proiectului ‘Testăm pentru Bucureşti!’ (…) Art. 2 al HCGMB nr. 198/2000 se modifică şi va avea următorul conţinut: se aprobă acordarea unui sprijin financiar, în valoare de 200 de lei/beneficiar, inclusiv cetăţenilor din municipiul Bucureşti care călătoresc în scopuri turistice şi vor solicita participarea, în mod voluntar, la efectuarea testării PCR, în vederea depistării infectării cu virusul SARS-CoV-2. (…) Se suplimentează numărul de beneficiari cu 9.000 de persoane, astfel numărul total de beneficiari se modifică de la 11.000 la 20.000”, prevede proiectul de hotărâre adoptat de CGMB și citat de agerpres.ro.
Proiectul a fost votat cu 31 de voturi pentru, 12 împotrivă şi două abţineri.
Potrivit proiectului adoptat pe 11 mai se acordă un sprijin financiar, în valoare de 200 de lei/beneficiar, cetăţenilor din municipiul Bucureşti care vor solicita participarea, în mod voluntar, la efectuarea testării PCR, în vederea depistării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Și bugetul proiectului va creşte de la 2.233.000 de lei la 4.033.000 lei.
Sprijinul financiar pentru serviciile medicale de testare RT – PCR în valoare de 200 de lei/beneficiar va fi decontat către unităţile sanitare publice şi/sau private afiliate în cadrul proiectului.
- Președintele AUR George Simion, pus la zid de suporterii naționalei: „SIMION TRADATOR / LEGEA 92/2025”

- Scandal major în MAE: „Masca” lui Luca Niculescu cade. Favoritism, furt intelectual, amantlâc și o rețea de interese pe dosarul aderării României la OCDE

- Marius Lulea, președinte fondator AUR, replică pentru trădătorul Simion: Am o responsabilitate importantă atât față de români, cât și față de membrii partidului

- Lulea îl contrazice pe Dungaciu și spune că este membru AUR în continuare / Reamintește că este și președinte fondator: „Partidul a fost înființat de mine, Cosmin Iosub și Sorin Lulea”

- „Trump Liberty Line”: Mutare de forță a Washingtonului. SUA pompează 130 de milioane de dolari în interconectarea energetică dintre Republica Moldova și România





