Prăbușirea încrederii în Joe Biden după dezbaterea televizată cu Donald Trump are ceva omenesc și nespus de trist. Parcă am fi văzut pe viu niște momente dintr-o dramă shakespeariană.
După o carieră politică de o viață, a venit vremea ca bătrînul Joe să înțeleagă că este sub presiunea nemiloasă a senectuții. Oamenii vorbesc pe șleau și spun că-i prea bătrîn, că îi scapă cuvintele și simțurile, că ideile i se frîng pe neașteptate și că nu se mai leagă. În același timp, parcă ar mai vrea, parcă ar mai putea. Mai zilele trecute chiar, i-ar fi spus unui apropiat (conform New York Times) că mai are puțin pînă să ia o decizie privind retragerea. Şi s-a aflat imediat. Degeaba a încercat să repare avaria cu o consultare a familiei. Cea mai frumoasă și importantă valoare din istoria umanității – familia – a jucat însă un rol retrograd. A încercat să-l gonfleze pe președinte cu optimism și încredere. Numai că n-a izbucnit într-un disperat: Noi ce facem? Pe noi cui ne lași?
Cînd este vorba despre pierderea puterii, adeseori, familia are un rol negativ. Ar trebui să se despartă de dulceața care-i vine fără să poarte nici o greutate pe umeri. Mulți oameni s-ar avînta în operațiuni de schimbare a societății chiar și a lumii dacă în familie n-ar auzi voci în genul: Tu de ce te bagi? Vrei să ne faci necazuri? Asta ne trebuie? La noi nu te gîndești?
În anii comunismului, multe conștiințe și mulți români cu repere civice și morale suficient de solide s-au înmuiat în fața spaimelor răbufnite în sînul familiei lor.
Consultarea „clanului Biden” pare să fi jucat rolul unui amortizor al căderii. A atenuat puțin din durerea retragerii, dar n-a putut să o stopeze și să o înlăture.
În mai toată lumea, Joe Biden este deja trecut. Mai corect spus, este îngropat de viu de discuțiile privitoare la numele celui care i-ar putea lua locul în fruntea Partidului Democrat pentru a-l înfrunta pe Donald Trump. Se fac sondaje peste sondaje. Nu m-ar mira să se facă și pariuri. Nu pe retragerea din competiția electorală a lui Joe Biden, ci pe seama celui care îi va lua locul: Michelle Obama sau Gavin Newsom?
Neputința vîrstei nu este un păcat. Ba, are și avantajul că mai este compensată de înțelepciune. Nu este un păcat, dar pentru cei tineri este mai mult decît o greșeală de neiertat. Este fatală și are greutatea unui handicap cumplit.
Culmea, într-o Americă în care încep să domnească toate libertățile (chiar și cele trăznite și neobișnuite), președintele se împiedică dramatic de vîrsta sa.
În politica americană, libertatea de a fi senior nu mai este valabilă.
