Retragerea americană: SUA își va reduce efectivele militare din Afganistan

SUA își va reduce efectivele militare din Afganistan astfel încât cele care vor rămâne să fie inferioare cifrei de 5.000 la finalul lunii noiembrie, a indicat Pentagonul, într-un comunicat emis luni, transmite AFP.

„Ca întotdeauna, aceste retrageri rămân supuse unor condiţii şi vor fi puse în practică după consultarea Congresului şi în coordonare directă cu aliaţii şi partenerii noştri din NATO”, a adăugat Pentagonul, potrivit căruia „prezenţa militară americană în Afganistan rămâne centrată pe capacităţi, nu pe cifre”.

Ministerul american al Apărării a făcut aceste precizări după ce, sâmbătă, şeful său, Mark Esper, a părut să anunţe o retragere din Afganistan.

„Vom coborî la o cifră inferioară lui 5.000 înainte de sfârşitul lui noiembrie’, declarase Mark Esper, menţionând că Pentagonul va trebui să se asigure mai întâi că SUA nu sunt ‘ameninţate de terorişti veniţi din Afganistan”.

%d blogeri au apreciat: