Rectorul UBB: Lucrăm la un scenariu hibrid, în care să vină la Cluj doar studenţii din primul şi ultimul an de studii

Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, Daniel David, nu crede că este de așteptat ca noul an universitar să se desfăşoare normal, astfel că ia în calcul variante pentru studenți. El se gândește la un scenariu hibrid, cu prezenţa în municipiu doar a studenţilor din anul I, care să participe fizic doar la seminarii şi laboratoare, şi a celor din ultimul an de licenţă sau masterat, de la facultăţile experimentale şi vocaţionale.
„Întrebarea este ce vom face din luna octombrie, adică dacă aducem studenţii în Cluj sau nu-i aducem, fiindcă asta poate să dinamizeze întregul mediu socio-economic. Deocamdată, vă spun sincer că lucrăm pe mai multe scenarii. Scenariul pe care sperăm să-l putem implementa este să ne întoarcem la modalitatea clasică de predare şi atunci în Cluj automat vor veni mai mulţi studenţi decât am avut în 2019, fiindcă şi la admitere, în acest an, am avut cu aproximativ 3.000-4.000 de studenţi mai mult. (…) Celălalt scenariu pe care nu ni-l dorim absolut deloc este ca Guvernul să ne impună să facem absolut totul online”, a declarat miercuri Daniel David.
El a adăugat că speră să poată fi implementat un scenariu hibrid, prin care să vină la Cluj-Napoca măcar studenţii de anul I şi cei din ultimul an, din zona ştiinţelor experimentale, precum Biologie, Chimie, Fizică, Știinţa mediului şi vocaţionale, precum Teatru, Sport, unele zone din Teologie.
„Scenariul hibrid este ca cei de anul I de la toate facultăţile să vină în Cluj, iar în cazul lor se vor ţine în regim clasic seminariile şi laboratoarele. Cursurile vor fi oricum online, fiindcă nu poţi să pui într-o sală de clasă 150 sau 200 de studenţi. Iar în ceea ce priveşte facultăţile experimentale şi vocaţionale, vom avea în variantă clasică şi activităţile din ultimul an de studiu, astfel încât să nu le afectăm şansa de a-şi face cercetările pentru tezele de licenţă şi disertaţie. Deci vor fi studenţi în Cluj, dar fără cei care sunt în anul II la licenţă sau în anul II la masterat. Cu doctoranzii, ei nu reprezintă un număr foarte mare şi intenţionăm să facem în regim clasic. Sigur, acesta este un plan pe care-l avem. O să-l punem în discuţie şi în comunitatea noastră şi vom cere părerea ministerului. Foarte puţin probabil să ne întoarcem la varianta obişnuită, la varianta clasică. Ne-am dori, dar nu cred că se va întâmpla lucrul acesta”, a subliniat rectorul UBB.
Daniel David a mai precizat că municipiul Cluj-Napoca este unul în care ponderea studenţilor este de 15% din populaţie, comparativ cu Bucureştiul, unde studenţii reprezintă 5% din populaţie.
Sursa: www.digi24.ro
- Francezii furioși vor să-l dea jos pe MacronFranța clocotește. După prăbușirea guvernului Bayrou, mii de oameni s-au mobilizat sub deviza „Blocăm totul”, anunțând greve și proteste masive în toată țara. Oamenii sunt exasperați de austeritate, de criza politică permanentă și de un președinte perceput ca rupt de realitate. În Paris și în marile orașe, sindicatele și mișcările civice pregătesc blocaje ale drumurilor, …
- Nepalezii furioși au dat foc la Parlament. Politicienii corupți i-au enervatNepalul fierbe. Mii de tineri din generația Z au ieșit în stradă, sătui de corupția și aroganța clasei politice. Parlamentul de la Kathmandu a fost incendiat, iar furia oamenilor s-a revărsat asupra instituțiilor care au protejat ani la rând privilegii și interese obscure. Scânteia a pornit de la interzicerea rețelelor sociale, dar repede nemulțumirea s-a …
- AUR acuză PSD că îi fură proiectele legislative. „Nu are soluții și nici curaj, ci doar gura mare și un teatru ieftin”Partidul AUR a transmis un comunicat în care acuză PSD că a copiat inițiativa sa legislativă privind eliminarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru persoanele vulnerabile. „PSD a ajuns să plagieze proiectele AUR. După ce a impus măsuri de austeritate care au lovit în mame aflate în concediu de creștere a copilului, în …
- Marile surprize ale REȚELEI SOROS în România. Pe listă se află și Nicușor Dan, Călin Georgescu, Gabriel Liiceanu, Lucian Mîndruță sau Victor RebengiucControversa sferei de influență a miliardarului american George Soros în țara noastră se află, de ceva timp, în centrul atenției publice. S-a vorbit deseori despre o finanțare semnificativă din partea magnatului de origine maghiară – principal exponent al doctrinei globaliste -, prin fundațiile sale, în România. Toate aceste date au fost făcute publice, primele liste …
- FACIAS solicită Ministrului Afacerilor Externe, Oana-Silvia Țoiu, să clarifice de urgență situația celor doi cetățeni români răniți în accidentul rutier produs în TunisiaFundația pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) solicită Ministrului Afacerilor Externe, Oana-Silvia Țoiu, să clarifice de urgență situația celor doi cetățeni români răniți în accidentul rutier produs în Tunisia, se arată într-un comunicat al FACIAS. Totodată, FACIAS cere transparență și motivele care au stat la baza refuzului Ambasadei României de a le oferi sprijin …