Republica Moldova e un stat artificial creat / ”Basarabia este și va fi România!” Adminstrația din Chișinău este INUTILĂ și trebuie să dispară
Cetățenii din Republica Moldova și România trebuie să se pronunțe cât mai rapid pentru Unire, susține George Simion. În plus, liderul AUR insistă ca Guvernul de la București să nu mai trimită ajutoare Maiei Sandu, atât timp cât nu dorește să-și dea mâna cu poporul român, printr-o acțiune concretă, respectiv Unirea.
Pentru a-și întări necesitatea demersului, Simion a mai amintit istoria zbuciumată a Basarabiei, actuala Republica Moldova, confiscată României în repetate rânduri de Rusia. Astfel, liderul AUR a declarat că R. Moldova e un stat „creat artificial”.
„Basarabia este și va fi România. Bucureștiul nu mai trebuie să susțină regimul separatist antiromânesc de la Chișinău. Nu e normal ca noi, contribuabilii români, să plătim o administrație inutilă peste Prut. Nu cred că propaganda Moscovei susține că Basarabia e pământ românesc. Ar trebui ca toată lumea să admită că statul de la est de actuala Românie este unul artificial creat, atunci zona ar reveni la patria-mamă. Trebuie anulat Pactul Ribbentrop-Molotov. În actualele zile ale agresiunii Moscovei, trebuie să ne susținem țara.
Nu trebuie să intrăm cu forța în Chișinău. Unire se poate face prin alegerea democratică a oamenilor, ca în 1918. Oamenii ar trebui să voteze dacă vor unirea cu România. Dacă nu vor, mă întreb de ce mai susținem financiar Moldova. Dacă cei din Moldova consideră că orașul Chișinău nu este unul românesc, să ne spună. Nu vrem să intrăm cu tancurile în Republica Moldova”, a declarat Geroge Simion.
De 1 Decembrie, de la Alba Iulia, politicianul care susține că se opune intereselor lui Vladimir Putin în Rep. Moldova a cerut insistent REunirea.
„Unirea trebuie să se înfăptuiască, e dezideratul a generații întregi, trebuie să luptăm pentru Unire, indiferent cine e vremelnic în fruntea celor două state românești de astăzi”, a declarat George Simion, pentru România TV.