Politică

Regele gafelor: Joe Biden a comis o nouă gafă de proporții

Președintele Joe Biden a fost ironizat vineri pe rețelele de socializare după o aparentă eroare în timp ce citea de pe un teleprompter.

Președintele american susținea un discurs când a spus din greșeală „sfârșitul citatului, repetați rândul” în timp ce termina propoziția.

Vicepreședintele Kamala Harris și Xavier Becerra, secretar pentru Sănătate și Servicii Umane, aflați în spatele președintelui Biden, nu și-au putut stăpâni zâmbetele.

Incidentul a stârnit reacții diferite pe Twitter, unii luându-l în derâdere pe președinte pentru gafa comisă, notează Newsweek.

„Biden este atât de dus încât va citi literalmente orice este pus pe teleprompter în fața lui. ‘Sfârșitul citatului’ … ‘Repetați replica'”, a scris pe Twitter Tim Young, editorialist la Washington Times.

Clay Travis, autorul cărții Republicans Buy Sneakers Too (Și republicanii cumpără adidași), a scris pe Twitter: „Joe Biden citește din greșeală teleprompterul care îi spune să repete replica. Devine din ce în ce mai rău. Chiar mai avem încă 30 de luni de așa ceva? Înspăimântător. Și trist.”

Joe Biden împlinește în noiembrie 80 de ani. Recent, acesta a fost ținta glumelor online după ce a apărut în fața presei cu un bilețel pe care îi erau scrise indicații extrem de percise cu privire la ce trebuie să facă. O altă gafă a fost comisă la summitul NATO de la Madrid, unde Biden s-a referit la aderarea Elveției la organizație.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button