Reforma administrativă trebuie să înceapă cu 300 de parlamentari
Românii au spus clar ce vor încă din 2009, când peste 88% dintre participanții la referendum au cerut reducerea numărului de parlamentari la maximum 300. Cu toate acestea, PSD și PNL, partidele care au condus țara în ultimele decenii, au ignorat voința poporului și au continuat să mărească cheltuielile statului, fără a lua măsuri reale de reformă administrativă.
În loc să reducă birocrația și să eficientizeze instituțiile, PSD și PNL s-au specializat în risipă și sinecuri. Zeci de agenții inutile, salarii uriașe pentru funcționari, iar reforma administrativă lipsește cu desăvârșire. Parlamentul a rămas supradimensionat, iar aparatul de stat continuă să înghită resursele publice, în timp ce investițiile în educație, sănătate sau infrastructură sunt amânate la nesfârșit.
România are nevoie de un sistem administrativ modern, nu de o clasă politică lacomă. Reducerea numărului de parlamentari la 300 este primul pas pentru a arăta că politicienii sunt dispuși să respecte voința cetățenilor. Este timpul ca PSD și PNL să înceteze să fie frâna dezvoltării acestei țări!