Internațional

Referendumurile pentru anexare: 96% dintre cei care s-au prezentat la vot au optat pentru aderarea la Rusia

Primele rezultate ale referendumului din provinciile ocupate de ruși în Ucraina arată că peste 96% dintre cei care s-au prezentat la vot au optat pentru aderarea la Rusia, potrivit Sky News.

Majoritatea covârșitoare a locuitorilor din regiunile ucrainene ocupate au votat în favoarea aderării la Rusia, potrivit agenției ruse de știri de stat RIA, citate de Sky News.

Astfel 97,83% au votat pentru intrarea LNR în Rusia la secțiile de votare deschise pe teritoriul rus (pe baza rezultatelor prelucrării a 21,11% din procesele verbale), pentru intrarea DNR – 98,35% (pe baza rezultatelor prelucrării a 22,48% din procesele verbale), a regiunii Zaporojie – 97,79% (după prelucrarea a 29% din procesele verbale) şi a regiunii Herson – 97,05% (după prelucrarea a 28% din procesele verbale).

Așa-numitele referendumuri au fost organizate în patru regiuni din Ucraina aflate în prezent sub control rusesc, în încercarea de a legitima zonele ocupate.

Atât Occidentul, cât și Ucraina au denunțat voturile ca fiind un simulacru și au apărut rapoarte potrivit cărora ucrainenii au fost obligați să voteze alipirea sub amenințarea armelor.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button