Politică

Record mondial! Baronul Gheorghe Flutur face 10 Km de centură cu 540 milioane de euro

Consiliul Județean Suceava a aprobat, marți, studiul de fezabilitate și indicatorii tehnic-economici pentru șoseaua de centură a orașului Gura Humorului, valoarea investiției ridicându-se la suma de 539 de milioane de euro. În cadrul discuțiilor, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că nu va vota proiectul de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru a evita un conflict de interese, având în vedere că există posibilitatea ca traseul acestei șosele de centură „să treacă puțin” pe un teren pe care el îl deține în apropierea fostului depozit de deșeuri din Gura Humorului. Flutur a spus că tocmai pentru a evita un eventual conflict de interese, vicepreședintele CJ Suceava Vasile Tofan a fost desemnat pentru a semna toate documentele ce țin de acest proiect.

La rândul său, vicepreședintele CJ Suceava a amintit că șoseaua de centură a orașului Gura Humorului este proiectată la profil de autostradă, cu profil de munte, cu o lungime de 10.142,04 m, având o viteză de proiectare de 100 km/h, cu două benzi de circulație pe sens, cu benzi de încadrare și staționare de urgență, o zonă mediană, având o lățime totală a platformei de 23,50 m. Pe varianta de ocolire Gura Humorului sunt prevăzute 8 poduri, pasaje, viaducte cu o lungime totală de aproape 5,5 kilometri. Tofan a mai precizat că valoarea totală a investiției cu TVA este de 2,698 miliarde de lei, adică aproximativ 539 de milioane de euro.

Șoseaua de centură va trece pe raza a trei localități, Gura Humorului, Frasin și Păltinoasa, între drumul de mare viteză Baia Mare – Suceava (lotul 3) și intersecția dintre DN 17 și DN 2E. Durata estimată de proiectare a obiectivului de investiții este de șase luni, iar durata estimată de execuție este de 30 luni. „Cu siguranță va fi cea mai reprezentativă lucrare în ceea ce înseamnă infrastructura rutieră din județul Suceava. În momentul de față am trecut cu acest proiect de cinci faze instituționale, pornind de la aprobarea indicatorilor tehnico-economici la nivelul comisie Comisiei Tehnico-Economice Județene, apoi în Consiliul Județean, apoi la nivel de CNAIR și recent, săptămâna trecută, la comisia interministerială. Mai avem de trecut două faze instituționale, și anume promovarea Hotărârilor de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici și apoi pentru exproprieri”, a arătat Vasile Tofan.

El a arătat că acest obiectiv este inclus în Planul Investițional aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1312/2021, iar studiul de fezabilitate a fost făcut de Consiliul Județean Suceava, în vederea urgentării procedurilor, în baza unui parteneriat încheiat între administrația județeană și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Tofan a mai precizat că această investiție este absolut necesară și urgentă în condițiile în care în prezent pe drumul național 17 se înregistrează valori de trafic rutier foarte mari, fapt ce conduce la creșterea duratei călătoriei și diminuarea siguranței circulației, iar aglomerările în trafic se resimt în apropierea orașului Gura Humorului, oraș pentru care realizarea unei variante de ocolire a devenit o prioritate.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button