Recompensă de 100.000$ pe capul bărbatului care a împușcat doi polițiști

Autoritățile americane au cerut ajutorul cetățenilor pentru găsirea bărbatului care a împușcat doi polițiști, în Los Angeles, scrie CNN. Oamenii legii au promis și o recompensă de 100.000 de dolari pentru informațiile care duc la arestarea atacatorului.
Cei doi polițiști se aflau în mașină, când un bărbat a deschis focul asupra lor, apoi a fugit. Victimele au fost transportate la spital, în stare, critică, însă șeriful Alex Villanueva a anunțat că cei doi dau semne că își vor reveni.
Președintele Donald Trump a scris pe Twitter, distribuind înregistrarea cu atacul, că „acest monstru trebuie pedepsit crunt”.
În 2020, aproximativ 40 de polițiști au fost uciși în timpul serviciului, potrivit unor statistici publicate de FBI. Opt dintre aceștia au fost victimele unor ambuscade.
La ușile spitalului unde au fost transportați cei doi ofițeri, mai mulți protestatari strigă sloganuri anti-poliție și au blocat intrarea în unitatea de primiri urgențe.
- Carnea de porc e produsă cu 7,5 lei și vândută cu 5,5 lei!/ Fermele românești iau în calcul reducerea efectivelor de animale din cauza presiunii importurilor
Producătorii autohtoni de carne de porc sunt împinși intenționat spre un faliment de proporții, prinși într-o menghină mortală între prețurile de dumping impuse la achiziție și concurența neloială a pieței negre. Un calcul cinic arată dimensiunea reală a jafului: în timp ce costul de producție pentru un kilogram de carne de porc a ajuns la … - Înfrângere devastatoare pentru Dominic Fritz! | Judecătorii i-au respins cererea, liderul USR nu se întoarce la Primărie
Liderul USR, Dominic Fritz, pierde prima confruntare în instanță pentru recuperarea mandatului de primar al Timișoarei. Tribunalul Timiș a respins cererea de suspendare a ordinului de prefect prin care a fost constatată încetarea mandatului de primar al Timișoarei. Tribunalul Timiș respinge solicitarea lui Dominic Fritz Decizia magistraților poate fi atacată cu recurs, care urmează să … - Reuters: Spania cere interzicerea temporară a platformei TikTok
Guvernul Spaniei a cerut ca TikTok să-și suspende operațiunile în Spania până când va elimina materialele privind abuzul sexual asupra copiilor, a anunțat executivul, după ce un raport media a documentat 1.183 de postări explicite pe platformă cu milioane de vizualizări, informează Reuters. TikTok nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii a Reuters. … - Ludovic Orban, atac dur la adresa lui Nicușor Dan: „a devenit complicele PSD și al forțelor care își doresc privilegii”
Ludovic Orban a lansat miercuri, 11 noiembrie, un atac extrem de dur la adresa președintelui Nicușor Dan, pe care îl acuză că și-a încălcat aproape toate promisiunile electorale și că a devenit „complicele PSD” și al forțelor interesate de menținerea privilegiilor și a controlului asupra instituțiilor. Fostul consilier prezidențial a declarat că dezamăgirea provocată de … - Bolojan dă de pământ cu Nicușor Dan: „Nu l-am pus să negocieze pentru mine!”
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a respins miercuri, 11 noiembrie, afirmațiile făcute cu o seară înainte de președintele Nicușor Dan, care a susținut că politicieni din fosta coaliție PNL-USR i-au cerut să intervină în negocierile cu PSD, deși criticau public social-democrații și relația acestora cu Palatul Cotroceni. Bolojan a declarat că nu i-a solicitat niciodată președintelui …




