Social

Reactorul 2 de la Cernavodă a fost deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional

Reactorul 2 al Centralei Nucleare de la Cernavodă a fost deconectat automat joi dimineaţa de la Sistemul Energetic Naţional ca urmare a declanşării întrerupătoarelor de livrare a energiei în SEN, anunţă Nuclearelectrica, compania care operează centrala.

Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.

„Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional în dimineaţa zilei de 14 octombrie 2021 ca urmare a declansşării întrerupatoarelor de livrare a energiei în Sistemul Energetic Naţional. Specialiştii CNE Cernavodă investighează cauza care a condus la declanşarea întrerupătoarelor de livrare a energiei, fapt care a determinat deconectarea automată a Unităţii 2 de la SEN”, anunţă compania.

Deconectarea automată a Unităţii 2 s-a produs în condiţii de siguranţă, toate sistemele unităţii funcţionând şi răspunzând conform proiectului în astfel de situaţii, arată compania.

„Deconectarea automată a Unităţii 2 precum şi lucrările de remediere nu au impact asupra securităţii nucleare a reactorului, personalului unităţii, populaţiei şi mediului înconjurător. Nuclearelectrica va reveni cu un comunicat de presă la momentul reconectării Unităţii 2 la SEN”, precizează compania.

Nuclearelectrica a realizat în prima parte a anului un profit net de 385,4 milioane de lei, în creştere cu 12,3% faţă de perioada similară a anului anterior. Veniturile din exploatare au urcat cu aproape 17%, la 1,38 miliarde lei.

Producţia de energie realizată a fost de 4.890 GWh, în scădere cu 11,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (5.499 GWh).

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button