Internațional

Război politic la Varșovia: Guvernul Tusk l-a demis pe procurorul general al Poloniei fără acordul presedintelui așa cum prevede Constituția

Procurorul general al Poloniei, Dariusz Barski, a fost demis de noul ministru al justiţiei, Adam Bodnar, fără acordul preşedintelui Andrzej Duda, care prin urmare consideră ilegală această decizie, ce deschide un nou front în lupta politică între noul guvern condus de Donald Tusk şi preşedintele care susţine partidul conservator Lege şi Justiţie (PiS) ce a pierdut puterea în urma alegerilor din octombrie, relatează luni agenţiile Reuters şi EFE.

„Demiterea procurorului general poate avea loc numai după consultări între premier şi preşedinte (…) Ea necesită acordul scris al preşedintelui”, a declarat preşedintele Duda presei după o discuţie cu premierul Tusk.

De partea sa, noul ministru al justiţiei, Adam Bodnar, motivează demiterea procurorului general prin faptul că numirea sa ar fi fost ilegală întrucât Barski era deja pensionar la acel moment.

Între timp, unii procurori au anunţat că vor bloca activitatea procurorului general numit în locul celui demis, considerând această numire ilegală.

Această nouă dispută agravează criza instituţională creată de confruntarea între noul guvern, condus de liberalul pro-european Donald Tusk, şi preşedintele Andrzej Duda, care susţine formaţiunea Lege şi Justiţie (PiS) ajunsă acum în opoziţie. Cele două tabere duc o luptă politică în principal pentru controlul asupra justiţiei şi presei. Noul guvern încearcă să anuleze reformele judiciare promovate de fostul executiv, controlat de partidul Lege şi Justiţie (PiS), şi criticate de Bruxelles, şi a înlocuit conducerile presei de stat numite de fostul guvern.

În urmă cu o săptămână, doi deputaţi membri ai partidului PiS şi condamnaţi penal au fost arestaţi din palatul prezidenţial, unde preşedintele Duda le oferise adăpost, după ce îi graţiase în anul 2015, dar după instalarea guvernului Tusk în decembrie, Curtea Supremă a considerat ilegală graţierea, invocând că ea a fost semnată de preşedinte înaintea pronunţării sentinţei definitive.

Şeful statului a anunţat între timp că va emite o nouă decizie de graţiere a celor doi politicieni. În declaraţia dată presei luni, preşedintele Duda i-a cerut noului ministru al justiţiei să ţină cont de această decizie şi să-i elibereze pe cei doi, „pentru a evita escaladarea evenimentelor”.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button