Liderul opoziției din Rusia, Aleksei Navalnîi este în comă şi este ventilat artificial. El a ajuns în spital după ce a băut o ceașcă de ceai în aeroport

Politicianul rus de opoziţie Aleksei Navalnîi se află în comă într-un spital din Siberia, după ce a băut o ceaşcă de ceai în care, potrivit purtătoarei sale de cuvânt, ar fi fost pusă otravă, informează joi Reuters.
Navalnîi, 44 de ani, se află la terapie intensivă şi este conectat la un aparat de ventilare pulmonară, a informat purtătoarea sa de cuvânt Kira Iarmîş.
„Presupunem că Aleksei (Navalnîi) a fost otrăvit cu ceva ce a fost pus în ceaiul său. Aceasta este singura băutură pe care el a consumat-o în această dimineaţă. Doctorii spun că toxina a fost absorbită mai repede odată cu lichidul fierbinte. Aleksei este acum în stare de inconştienţă”, a spus ea.
Kira Iarmîş nu a spus cine – în opinia ei – l-ar fi putut otrăvi pe Navalnîi, însă a informat că poliţia a fost chemată la spital. Rezultatele testelor medicale sunt aşteptate pentru joi mai târziu.
Navalnîi, critic vehement al preşedintelui Vladimir Putin, a început să se simtă rău în timpul zborului de întoarcere spre capitala rusă Moscova din oraşul siberian Tomsk. Avocat şi activist anticorupţie, el a stat de mai multe ori la închisoare în ultimii ani pentru organizarea de proteste anti-Kremlin şi a fost agresat fizic pe stradă de activişti proguvernamentali. Navalnîi a susţinut investigaţiile care, potrivit lui, dezvăluie corupţia oficială.
legeri regionale vor avea loc în Federaţia Rusă luna viitoare, iar Aleksei Navalnîi şi aliaţii săi se pregăteau pentru ele, încercând să sporească sprijinul pentru candidaţii pe care îi susţin.
Pavel Lebedev, un pasager care s-a aflat în aceaşi avion cu Navalnîi, a relatat pe o reţea socială ce a văzut. „La începutul zborului, el (Aleksei Navalnîi) s-a dus la toaletă şi nu s-a mai întors. El a început să se simtă cu adevărat rău. Au încercat să-l ajute să-şi revină, dar el striga de durere”.
Navalnîi a băut o ceaşcă de ceai la o cafenea pe aeroportul din Tomsk înainte să se îmbarce în avion, a spus Iarmîş. Potrivit Interfax, proprietarii cafenelei spun că verifică acum camerele de supraveghere pentru a încerca să afle ce s-a întâmplat.
Mai târziu, avionul în care se afla Navalnîi a aterizat de urgenţă la Omsk, pentru ca el să poată fi internat.
Echipajul companiei aeriene S7, cu al cărei avion a călătorit liderul opoziţiei ruse, a spus că Navalnîi a început să se simtă rău la foarte scurt timp după ce aparatul a decolat şi căpitanul a fost cel care a decis să efectueze o aterizare de urgenţă pe aeroportul cel mai apropiat. Navalnîi nu a băut şi nu a mâncat nimic la bordul avionului, potrivit unui comunicat al companiei, citat de EFE.
Unul dintre medicii de la spitalul unde a fost internat Navalnîi a afirmat joi că nu este sigur că liderul de opoziţie a fost otrăvit, după cum afirmă susţinătorii săi. Potrivit lui Anatoli Kalinişenko, medic la spitalul din Omsk, intoxicaţia este unul dintre posibilele diagnostice luate în considerare, dar testele în curs vor arăta cum stau lucrurile.
Sursa: www.agerpres.ro
- Masa de Paște a devenit mai scumpă: prețul mielului, cu 10% mai mult față de anul trecut
Românii vor cheltui mai mult pentru masa de Paște în acest an, carnea de miel înregistrând o creștere de aproximativ 10% față de anul trecut. În piețe și supermarketuri, prețurile ajung între 45 și 60 de lei pe kilogram. La nivelul producătorilor, mielul în viu se vinde cu circa 25 de lei/kg, însă costurile cresc … - Criza din Ormuz aduce câștiguri pentru Iran și pierderi uriașe pentru vecinii săi
Blocarea uneia dintre cele mai importante rute energetice din lume a redesenat rapid harta câștigurilor și pierderilor în Orientul Mijlociu. Închiderea Strâmtorii Ormuz, pe fondul conflictului dintre SUA, Israel și Iran, a generat scumpiri record la petrol și a împărțit statele din regiune în câștigători și perdanți. O rută strategică, paralizată de conflict Strâmtoarea Ormuz, … - Autostrăzi cu semnături „fantomă”: Cum riscă România să piardă miliardele SAFE din cauza licitațiilor de fațadă
Licitația pentru centura metropolitană a Cluj-Napoca a fost suspendată după ce o firmă din Bosnia, indicată drept terț susținător al asocierii câștigătoare, a declarat public că nu a autorizat pe nimeni să o reprezinte în vreo procedură din România. Acest episod, aparent izolat, scoate însă în evidență o problemă structurală: disfuncționalitățile din procedurile de achiziție … - Un parc din Sectorul 4 va purta numele lui Donald Trump
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat că noul parc ce urmează să fie amenajat în zona Metalurgiei va purta numele președintelui Statelor Unite, Donald Trump. Edilul a explicat că alegerea denumirii are rolul de a marca „prietenia și valorile comune” dintre cele două țări. Potrivit declarației publicate pe rețelele sociale, proiectul este legat simbolic … - O firmă unde patronul Superbet e acționar cere insolvența retailerului Carrefour vizat de frații Pavăl
Societatea ELI 6 INDUSTRIAL SRL a depus pe 6 aprilie 2026 o cerere de deschidere a procedurii de insolvență împotriva Carrefour România SA, ceea ce a generat apariția Dosarului nr. 13081/3/2026 la Tribunalul București. ELI 6 INDUSTRIAL SRL, un dezvoltator imobiliar specializat pe zone industriale, este administrată de Gabriel Ionuț Dumitrescu și Anca Adriana Damour, fostă angajată a …




