Raport oficial: Guvernul britanic a închis ochii la intervenția Rusiei în referendumul pentru Brexit

Guvernul britanic nu a luat în calcul interferențele și implicarea Rusiei în alegerile sale și a ignorat mai multe campanii ale Kremlinului în timpul referendumului pentru Brexit, se arată într-un raport oficial prezentat Camerei Comunelor de Comitetul Parlamentului Britanic pentru Securitate și Informații, citat de CNN.
Serviciile de informații britanice au fost tulburate de amenințările teroriste de după atacurile de la 11 septembrie și nu au acordat suficientă atenție încercărilor Rusiei de a obține influență în Regatul Unit, țară pe care Rusia o consideră una dintre principalele ei ținte de spionaj, se arată în raport.
Politicienii britanici au permis oamenilor de afaceri ruși cu legături strânse la Kremlin să obțină influență și acces în cercurile politice din Londra și să folosească capitala britanică drept „centru de spălare de bani” pentru sume obținute ilicit.
„Instituții culturale, firme de PR, grupuri politice și chiar agenții imobiliare au devenit fără să realizeze servitori ai statului rus”, se mai arată în raport. În el se concluzionează că „influența rusească a devenit ceva normal în Regatul Unit, iar guverne succesive au permis oligarhilor ruși și banilor lor să pătrundă în societatea britanică și să aibă acces la favoruri economice și politice”.
Descoperirile vin la finalul unei investigații de opt luni în ce privește influența rusească în politica britanică și în viața publică a Regatului. Raportul a fost întârziat de alegerile parlamentare generale de la sfârșitul anului trecut.
Cum a ignorat guvernul britanic probabila implicare a Rusiei în referendumul pentru Brexit
Și referendumul pentru ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană din 2016 a ajuns din nou în centrul atenției în societatea britanică pe fondul ieșirii la suprafață a informațiilor din raport.
Într-una din secțiunile sale cheie, guvernul britanic este acuzat că a eșuat în a realiza o investigație asupra interferențelor Kremlinului în campania pentru referendumul Brexit din 2016: „Nu ne-a fost furnizată nicio evaluare post-referendum a încercărilor Rusiei de a se implica în alegeri. Această situație contrastează evident cu situația din Statele Unite în care a existat o evaluare oficială a comunității de informații în ceea ce privește interferența rusească în alegerile prezidențiale din 2016. Ea a apărut la două luni de la scrutin iar un sumar neclasificat a fost făcut public”.
În raport se arată că serviciile de informații britanice nu au perceput securitatea alegerilor ca fiind parte a rolului lor pentru că s-au temut că această problemă este mult prea sensibilă. Unul dintre membrii comitetului, Stewart Hosie, a declarat pentru presă că guvernul britanic s-a temut că de ce ar putea ieși la iveală după o astfel de investigație.
Boris Johnson, acuzat că a încercat să ascundă conținutul raportului
Premierul britanic, Boris Johnson, a fost acuzat de mai multe ori că a blocat publicarea raportului înainte de alegerile parlamentare de la sfârșitul anului trecut, scrutin în care Partidul Conservator pe care îl conduce a obținut o victorie categorică în fața laburiștilor.
Politicieni ai opoziției au acuzat guvernul că a mușamalizat interferența rusească pentru că ar fi putut ridica semne de întrebare asupra validității referendumului în care a fost votată ieșirea Regatului din Uniunea Europeană.
Mulți dintre cei care fac parte din echipa guvernamentală a lui Boris Johnson și premierul însuși au fost parte a campaniei pentru Brexit în 2016, inclusiv principalul său consilier, Dominic Cummings. De atunci au existat numeroase acuzații că aceștia au păcălit și înșelat publicul în legătură cu numeroase subiecte legate de Brexit și imigrație, iar posibilele alegații că Rusia a susținut tabăra pro-Brexit ar fi însemnat lovituri dure pentru guvern.
Sursa: www.digi24.ro
- Marioneta suveranistă George Simion, ghidonată din umbră de consilierii din Israel
Noi mesaje obținute de site-ul de investigații Snoop arată cum George Simion le-a transmis, în septembrie, celor doi întrebările primite de la o publicație din România despre relația cu Srulik Einhorn. În prima parte a investigației, Snoop a scris că în chaturile personale ale lui Srulik Einhorn și Jonatan Urich, doi consilieri politici care au … - Bloc cu bulină din București, evacuat. „Crăpătură pe trei etaje”. Nu e clar dacă s-a produs la seismul de acum cateva zile, spun autoritățile
Zeci de oameni sunt evacuați sâmbătă de pompieri dintr-o scară de bloc din Drumul Taberei, Sectorul 6 al Capitalei. Măsura vine după ce localnicii au avertizat autoritățile că a apărut o fisură în clădire, anunță ISUBIF. Blocul este cu bulină roșie, adică are cel mai mare risc de prăbușire la cutremur puternic. Nu este clar … - Cunoscut politician bulgar, împușcat mortal în propria casă din Sofia. Ce se știe la acest moment și cine a fost Slavi Binev
Omul de afaceri și politicianul bulgar Slavi Binev a fost împușcat mortal la domiciliul său din cartierul Pavlovo din Sofia, poliția demarând o anchetă și o operațiune pentru identificarea celor responsabili, potrivit presei bulgare. Ministerul de Interne a primit o sesizare privind omorul puțin înainte de ora 10:30, iar serviciile medicale de urgență au primit … - Atac masiv cu drone asupra Rusiei
Mai multe instalații industriale au fost avariate în urma unui atac cu drone asupra orașului rus Togliatti ce au avut loc sâmbătă, au declarat autoritățile locale, potrivit Reuters. Ucraina a afirmat că a lovit o importantă fabrică petrochimică din acea zonă. Primarul orașului Togliatti, Ilya Sukhikh, a spus că rapoartele preliminare nu indică victime sau … - România trece la ora de iarnă
Trecerea la ora de iarnă presupune un efort de adaptare pentru organism, chiar dacă modificarea ceasurilor cu o oră pare minoră, iar efectele pot fi resimţite asupra somnului, digestiei şi metabolismului, atrage atenţia medicul Beatrice Mahler. România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24-25 octombrie. Atunci ceasurile se dau înapoi …




