Raport DSU din 2020: Instalațiile de detecție, semnalizare și avertizare a incendiilor de la spitalul din Constanța nu funcționau. Voiculescu nu a făcut nimic

Distribuie acest articol!

Instalațiile de detecție, semnalizare și avertizare a incendiilor de la spitalul de Boli Infecțioase din Constanța nu funcționau încă de la începutul acestui an, potrivit unui raport al Departamentului pentru Situații de Urgență din decembrie 2020.

Deocamdată nu sunt informații oficiale dacă aceste probleme au fost rezolvate de atunci.

De asemenea, la spitalul din Constanța, instalațiile de electrice se exploatau cu defecțiuni, improvizații sau în condiții în care se generează supracurenți sau suprasolicitări din cauza unor consumatori care depășesc puterea nominală a circuitelor, se mai arată în raportul întocmit în urma verificărilor făcute în spitale după tragedia de la Piatra Neamț.

Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța avea autorizație de securitate la incendiu. În ansamblu, raportul arăta că 28% dintre spitale nu au rezervor de apă pentru incendii; 71% din saloanele de terapie intensivă nu au sistem de ventilație mecanică prin exhaustare; 60% din saloanele de terapie intensivă nu au sisteme de tratarea aerului cu 3 trepte de filtre HEPA; 71% din secțile de ATI controlate nu se asigură distanțele între paturi (de 2, 5 m); doar 40% din secțile ATI respectă asigurarea normativului de medici pe timpul efectuării unei garzi; la 56% dintre paturi nu sunt amplasate cel puțin 12 prize pe ambele părți ale patului.

La data de 23 decembrie 2020, Vlad Voiculescu a fost numit în postul de ministru al sănătății în Guvernul Florin Cîțu, în contextul pandemiei COVID-19. Iar la data de 14 aprilie 2021 a fost demis de Florin Cîțu.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: