Economieimportant

Raluca Turcan se gândește la o majorare a salariilor

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a declarat joi, la Oradea, că se gândeşte la o majorare semnificativă a salariului minim pe economie, care ar trebui, în mod normal, să intre în vigoare de la începutul anului viitor, după ce ideea creşterii salariului minim a fost agreată de patronate, sindicate şi instituţiile statului.

„Salariul minim este o prioritate zero pentru Guvern şi un mare pas înainte comparativ cu modul în care s-au comportat alte guverne până acum. De obicei, majorarea salariului minim intră în vigoare la începutul anului viitor. De la 1 ianuarie, în mod normal, trebuie să avem o majorare a salariului minim. Eu mă gândesc la o majorare semnificativă a salariului minim întrucât creşterile de preţuri sunt mult peste ce s-a întâmplat în România în ultima perioadă”, a declarat Raluca Rurcan, în cadrul unei conferinţe de presă.

Aceasta a spus că pentru a răspunde problemelor de pe piaţa muncii, este nevoie de creşterea salariului minim în România, întrucât nivelul actual nu este doar insuficient, ci este şi factor generator de migraţie.

„Sunt probabil cel mai pro ministru pentru creşterea salariului minim în România. Românii noştri aleg să plece în străinătate din cauza salariului şi datorită serviciilor de care beneficiază în alte ţări. Nu mai putem accepta şi duce cu toţii, ca societate, acest nivel al salariului minim. Pentru prima dată, într-un guvern, într-un mandat de opt luni, la aceeaşi masă, patronate, sindicate, instituţii ale statului, am reuşit să agreăm că salariul minim trebuie să crească, că această creştere trebuie să fie făcută predictibil şi cât mai repede astfel încât mediul economic să poată să-şi pregătească activitatea pe anul următor şi, de asemenea, să nu fie făcută subiectiv, la presiunea diferiţilor factori, ci ancorată în nişte indicatori economici astfel încât şi în anii următori să putem evalua cum va evolua salariu minim”, a adăugat ministrul Muncii.

De asemenea, a mai menţionat despre faptul că toate confederaţiile patronale au ajuns la concluzia că salariul minim trebuie crescut şi s-a agreat, atât în discuţiile cu primul-ministru, cât şi în discuţiile cu patronatele şi sindicatele, ca până la finalul lunii octombrie să existe o primă formă de negociere a nivelului de salariu minim.

În opinia acesteia, problemele principale sunt la nivelul de salarizare, lipsa forţei de muncă, „acută şi deja cronică”, pentru cele 40.00 de locuri de muncă „oferite pe masă” şi pentru 200.000 de cereri de locuri de muncă, dar şi pregătirea potenţialilor angajaţi, adesea deficitară.

Răspunsul Guvernului, a precizat ministrul, merge pe direcţiile: educaţie axată pe calificări şi competenţe prin întărirea învăţământului profesional dual, calificare şi formare profesională adaptate la nevoile de pe piaţa muncii, precum şi digitalizarea şi flexibilizarea relaţiilor de muncă.

Raluca Turcan a subliniat şi cele două priorităţi ale ministerului în prezent – vaccinarea şi sprijinirea persoanelor vulnerabile – dincolo de care se susţin motoarele economiei, prin investiţii, locuri de muncă şi creştere economică.

„Aceste priorităţi sunt concretizate la noi în cifre, care demonstrează că am crescut investiţiile în România la 23 de miliarde, cu 31% mai mult decât anul trecut, că avem 120.000 de locuri de muncă şi o creştere economică record. Acestea sunt rezultate ale Guvernului obţinute împreună cu românii”, a spus ministrul Muncii.

Ministrul Raluca Turcan a participat, joi, la o conferinţă internaţională de lansare a unui proiect transfrontalier organizată de AJOFM Bihor şi a vizitat bursa locurilor de muncă organizată de aceeaşi instituţie, unde angajatorii au etalat o ofertă de peste 1.000 de job-uri. Ministrul a mai participat la discuţii cu reprezentanţii mediului privat, cu angajatori şi angajaţi, cu şefi de instituţii, cu preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, şi angajaţi simpli din instituţiile statului. 

Back to top button