Votanții cu buletinul expirat în perioada 1 martie -27 septembrie pot vota la alegerile locale

Alegătorul care deține un act de identitate al cărui termen de valabilitate ar fi expirat în perioada 1 martie – 27 septembrie își poate exercita dreptul de a alege în baza acestuia, se arată într-o hotărâre a Biroului Electoral Central (BEC).
Potrivit hotărârii BEC, alegătorul care, până cel mai târziu în data de 4 septembrie, și-a stabilit reședința la o altă adresă decât cea de domiciliu votează numai la secția de votare unde este arondată strada la care își are reședința menționată pe actul de identitate, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară dacă nu a solicitat înscrierea în listele electorate permanente cu adresa de reședință, informează Agerpres.
Alegătorul care nu și-a preschimbat actul de identitate după modificarea limitei unității administrativ-teritoriale unde își are domiciliul sau reședința votează la secția la care este arondată strada ce figurează la mențiunea privind domiciliul sau reședința înscrisă pe actul de identitate.
La scrutinul din 27 septembrie, cetățenii români își exercită dreptul de vot pe baza unuia dintre următoarele acte de identitate: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu sau pașaportul de serviciu electronic, iar în cazul elevilor din școlile militare – carnetul de serviciu militar. Actele trebuie să fie valabile în ziua votării.
Alegătorul care deține un act de identitate al cărui termen de valabilitate ar fi expirat în perioada 1 martie – 27 septembrie își poate exercita dreptul de vot în baza acestuia.
Totodată, cetățenii Uniunii Europene înscriși în lista electorală complementară își pot exercita dreptul de vot pe baza oricărui document valabil care le atestă identitatea.
Alegătorul european care nu este înscris în lista electorală complementară poate vota în baza documentului ce îi atestă identitatea emis de statul membru al Uniunii Europene al cărui cetățean este, însoțit de documentul privind adresa în România sau în baza certificatului de înregistrare sau a cărții de rezidență permanentă, fiind înscris în lista electorală suplimentară, precizează BEC.
Alegătorul european care deține un certificat de înregistrare sau o carte de rezidență permanentă al căror termen de valabilitate ar fi expirat în perioada 1 martie – 27 septembrie își poate exercita dreptul de vot în baza acestora.
Președintele și membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare, precum și personalul tehnic auxiliar și personalul însărcinat cu menținerea ordinii votează la secția unde își îndeplinesc atribuțiile, dacă domiciliază în unitatea administrativ-teritorială, iar în cazul municipiului București, dacă domiciliază în sectorul pentru care se votează la secția respectivă, fiind înscriși în lista electorală suplimentară.
Sursa: Agerpres
- Anularea zborurilor din vară, luată în calcul de o mare companie aeriană. Războiul din Golf periclitează aprovizionarea cu kerosen
Aprovizionarea Europei cu kerosen ar putea fi perturbată din iunie, dacă conflictul din Orientul Mijlociu nu se încheie în următoarea lună, putând în mod potenţial forţa Ryanair şi rivalele să ia în considerare anularea zborurilor în timpul lunilor de vară aglomerate, a afirmat miercuri Michael O’Leary, directorul general al operatorului aerian low-cost, transmite Reuters, preluată … - Grindeanu: ‘Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025’, cu Ciolacu premier
Sorin Grindeanu a lansat un mesaj cu puternic impact politic, după întâlnirea regională București–Ilfov, susținând că românii au avut cel mai ridicat nivel de trai din istorie chiar anul trecut, în timpul guvernării conduse de fostul președinte al PSD, Marcel Ciolacu. „Eu cred că românii, anul trecut, acu’ doi ani – în 2024 – au trăit … - Vlad Voiculescu, după ce România a pierdut procesul uriaș cu Pfizer: Aruncă pisica în curtea lui Florin Cîțu
Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a explicat că el nu mai era ministru al Sănătății la momentul la care România a semnat contractul cu Pfizer și cu degetul către fostul premier Florin Cîțu și către fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila. Vlad Voiculescu susține că Florin Cîțu a decis participarea româniei la contractul european de achiziție comună, … - STENOGRAME din dosarul directorului ARR: Lui Cristian Anton i se spunea ”Împăratu” și lua mită din toate direcțiile
Directorul general al Autorității Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, la care s-au găsit peste 500.000 de euro, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Procurorii descriu modul în care cei care dădeau bani pentru atestat nici nu veneau la examen. Din stenograme rezultă faptul că era o operațiune desfășurată la o amploare foarte mare. Anton … - Încă un deputat POT a trecut la PSD
Deputatul Cristian-Emanuel Cîmpan a anunţat, miercuri, că a părăsit grupul parlamentar POT şi va activa în grupul PSD de la Camera Deputaţilor. Deputatul Cristian-Emanuel Cîmpan a informat Biroul permanent al Camerei că începând de marţi nu mai activează în grupul parlamentar POT, ci va activa ca deputat al grupului parlamentar PSD. Cristian-Emanuel Cîmpan este deputat de Bihor …




