Politică

Raluca Turcan: Avem mai mulţi copii născuţi în diaspora decât în ţară

Pierdem de la an la an una dintre cele mai mari bogății: copiii. Anul acesta s-au născut mai mulți copii din părinți români în diaspora, decât în țară. O spune ministrul Muncii, Raluca Turcan. Un exemplu: după copiii nemților, cei ai românilor reprezintă a doua populație rezidentă din Germania. 93.000 de minori români de până în 10 ani sunt rezidenți acolo.

Asta în timp ce numărul nou născuților din țară scade – 18.000 e diferența cu minus între 2018 și 2019. Provocarea statului? Să ia măsuri pentru a-i aduce pe români înapoi în țară.

Raluca Turcan are propuneri pentru a-i face pe români să se întoarcă în ţară:

  • salarii mai mari;
  • calificare mai bună;
  • servicii publice de calitate.

„Ne-am adaptat uşor, adică toţi oamenii cu care am interacţionat au fost extrem de primitori chiar în contradictoriu cu tot ce ne spunea lumea înainte să plecăm, că nemţii sunt foarte reci şi a fost total opusul. Aici sunt foarte multe locuri accesibile pentru familii şi copii. De exemplu oraşul unde suntem noi e destul de prietenos pentru copiii, sunt foarte multe locuri de joacă publice e un pic diferenţă faţă de România, infrastrutura e mai bună”, a spus Patriciu Folfa, rezident român.

„În privinţa copiilor mi-a fost teamă, dar ei s-au acomodat cel mai repede şi au fost şi ajutaţi din punctul acesta de vedere. Au fost suţinuţi de profesorii şi şcolile nemţeşti. Le-au oferit cursuri de integrare şi acestea au fost şi gratuite şi i-a ajutat foarte mult. Au reuşit într-un an copiii să vorbească, ca într-un an să se poată integra într-o şcoală de nemţi. Educaţia copiilor la ei este poate pe primul loc. Copiii sunt foarte privilegiaţi la ei”, a explicat Oana, rezident român

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button