PoliticăȘtirile 60m.RO

Raisa Enachi (AUR): Agricultura are nevoie de politici pe termen lung și transparență în accesul la finanțările din bani publici

Deputata AUR Raisa Enachi aduce în atenția factorilor de decizie necesitatea de a avea o planificare pe termen lung, un buget de investiții transparent construit și executat, precum și o politică de susținere a producătorului român. Dezvoltarea agriculturii trebuie să devină o prioritate pentru Guvernul României.

Aceasta a precizat că este necesară o simplificare a modului de accesare a subvențiilor și a a fondurilor europene destinate agriculturii. Guvernanții trebuie să pună la îndemâna fermierilor instrumente financiare și administrative care să ușureze realizarea de investiții în agricultură, nu să le împiedice. 

Raisa Enachi atrage atenția că se întârzie, la fel ca anul trecut, lansarea și funcționarea Ordonanței de Urgență nr. 130 din 31 iulie 2020, ordonanță ce prevede acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, în contextul crizei provocate de COVID-19!  În acest context, deputata AUR solicită ministrului Agriculturii Adrian Oroș să le comunice fermierilor când, cum și câți bani se alocă pentru investiții.

Știm bine cum autoritățile publice solicită antreprenorilor încadrări în termen pentru plata taxelor și impozitelor. Cu aceeași rigoare și exactitate ar trebui să acționeze și autoritățile publice atunci când e vorba de propriile obligații în raport cu cetățenii, sau firmele. Cine solicită conformitate și seriozitate, trebuie să fie capabil să le ofere el însuși. 

În calitate de deputat de Vaslui, județ situat în regiunea cu cei mai slabi indicatori economici, vă rog să îmi comunicați câți bani se vor aloca suplimentar pentru fermierii din județul pe care îl reprezint, comparativ cu anii trecuți”, se arată într-un comunicat al deputatei AUR.

Back to top button