Rafila: Prioritatea este de a vaccina cât mai mult din populaţie

Distribuie acest articol!

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă, în contextul discuţiilor legate de o eventuală impunere a dozei a treia de vaccin anti-COVID pentru călătorii, că această doză a treia este importantă în ţările cu 70-80 la sută acoperire vaccinală, dar în cele cu rata de vaccinare scăzută prioritară este vaccinarea cât mai multor persoane. „Noi discutăm despre doza a treia în condiţiile în care avem mai mult de 60 la sută din populaţie nevaccinată cu primele două doze. Prioritatea (…) este de a vaccina cât mai mult din populaţie”, subliniază el.

Rafila a afirmat, joi, răspunzând unei întrebări, că este o propunere a Greciei care este analizată la nivelul Uniunii Europene, privind impunerea dozei trei de vaccin anti-COVID pentru a putea călători.

„Doza 3 este în mod evident necesară pentru persoanele care nu au trecut prin boală pentru că imunitatea s-a observat că, în general, este în medie de şase luni, dar trebuie luate în discuţie toate aspectele, mai ales că există şi persoane care au trecut prin boală, au făcut două doze de vaccin şi trebuie analizat dacă toată lumea, indiferent de situaţie, are nevoie de această a treia doză”, a explicat el.

El a precizat că trebuie discutat, în acest context, şi de dozele care se administrează la copii sau adolescenţi până la 18 ani şi dacă aceste prevederi li se vor aplica şi lor.

„O să fie o reuniune a miniştrilor Sănătăţii, pe data de 7 decembrie, la Bruxelles, dacă această temă va fi adusă în discuţie cu siguranţă voi avea un punct de vedere, inclusiv profesional, în ceea ce priveşte această discuţie legată de doza a treia”, a spus Rafila, menţionând că înţelege interesul Greciei, ca ţară turistică.

Rafila a afirmat, răspunzând unei alte întrebări, că a trecut prin boală în decembrie anul trecut, s-a vaccinat cu prima doză în martie şi cu a doua doză în aprilie, dar nu s-a mai vaccinat şi cu a treia doză.

La rândul său, Cseke Attila, fost ministru interimar al Sănătăţii, a arătat că s-a vaccinat cu doza booster în mod public.

„Noi discutăm despre doza a treia în condiţiile în care avem mai mult de 60 la sută din populaţie nevaccinată cu primele două doze. Prioritatea – şi asta e poziţia OMS, ca să ne înţelegem – este de a vaccina cât mai mult din populaţie. Doza a treia este foarte importantă pentru ţările care au 70 sau 80 la sută acoperire vaccinală, dar pentru ţările unde au 35-40 la sută acoperire vaccinală, importanţa nu este pe primul loc pentru doza a treia, ci este importanţa vaccinării celor care nu s-au vaccinat încă, pentru că ăsta este motivul pentru care avem cazuri grave şi decese”, a subliniat Rafila.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: