Politică

Raed Arafat: Ar putea fi introdusă vaccinarea anuală

Șeful DSU, Raed Arafat, nu crede că o să fie nevoie de doza patru, dar nu exclude în totalitate această variantă. Astfel, vaccinarea anti-covid ar putea să se transforme la fel ca în campania pentru gripa sezonieră.

„Nu cred că vom ajunge acolo, dar știți cum este, totul depinde de cum evoluează lucrurile, totul depinde de ce variante pot să apară, dacă apare vreo variantă care să fie una care îngrijorează. La acest moment, cum merge treaba, probabil că nu vom ajunge doza a patra”, a spus Arafat, la Digi24.

„Probabil, și e o altă variantă, să ajungem ca acest virus să devină endemic, asta înseamnă că așa cum facem vaccinul anual pentru gripă sezonieră, să includem inclusiv un vaccin anual pentru SARS-CoV-2 care să ne protejeze”, a spus șeful DSU.

„Nu știm! Nu mă pronunț, pentru că nu este domeniul meu în care să fiu foarte aprofundat, să vin să vă dau argumente și tot. Aici, colegii care sunt pe partea de imunologie, pe partea de epidemiologie, virologie, ei pot să vină și să spună ce cred. Dar, din ce citim și din ce urmărim pe partea științifică, există această posibilitate de vaccinare anuală, sezonieră, dacă devine o infecție endemică, să zicem, sezonieră, care apare în sezon, cum apare gripa sezonieră, și ne vaccinăm. Eu mă vaccinez în fiecare an pentru gripă”, a adăugat Raed Arafat.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button