Raed Arafat, acuzat de sindicaliştii din domeniu de sabotaj la serviciile publice de ambulanță
Federația Națională Sindicală Ambulanța îi acuză pe șeful DSU, Raed Arafat, că a sabotat achiziția de autospeciale pentru serviciile de ambulanță, deși a avut un contract cadru și banii alocați. Din această cauză, în parcul de autospeciale ale Ambulanței 80% sunt epave, care pun în pericol viața oamenilor. Din cauza vechimii acestora, cheltuielile pentru reparații sunt uriașe, fiind necesare sume enorme de la bugetul de stat.
Serviciul de ambulanță național pare nu greu, ci foarte greu de ucis. Raed Arafat lucrează de ani de zile la desființarea acestuia și înlocuirea medicilor și asistentelor cu pompierii de la SMURD. Pas cu pas, de la modificarea legislației, până la măsuri directe, Raed Arafat a tăiat din atribuțiile personalului medical calificat, reducându-i la însoțitori de taxi medical, a interzis angajarea medicilor la Ambulanță, a înființat doar stații SMURD, refuzând solicitările de înființare a stațiilor de ambulanță și a împiedicat investițiile în acest sector, favorizând doar SMURD-ul, susțin sindicaliștii de la Federația Ambulanța.
La sfârșitul anul 2017, Raed Arafat a cerut ca achizițiile de ambulanțe, printr-un contract cadru care trebuia să se deruleze între 2018 și 2022, să fie făcute de el, și nu de Ministerul Sănătății. Rezultatul a fost că, pentru Serviciile de Ambulanță, s-au cumpărat doar 500 de mașini, din circa 3.000 cât fusese programat.
„Practic, din tot contractul, la serviciile de ambulanță au ajuns sub 500 de mașini. La SMURD a achiziționat numai ambulanțe 4×4, de la VW iar la noi, doar 4×2, de la Renault. 2022 era ultimul an din acordul-cadru de achiziție și nu a mai fost niciun interes de a mai cumpăra ceva pentru noi. Nici măcar nu s-a consultat cu Ministerul Sănătății. Mai mult, acele ședințe ale Comisiei Interministeriale pentru Suport Tehnic, al cărei președinte e Arafat, nu s-au mai convocat din aprilie, deși regulamentul îl obligă să le convoace lunar. Acolo ar fi trebuit să se discute despre necesarul de ambulanțe și să se aprobe posturi de înființare de puncte de ambulanță. El, cu această comisie, a vrut să aibă control asupra a tot ce înseamnă aprobare pe partea cu ambulanța”, a declarat, pentru national.ro, Gheorghe Chiș, președintele Federației Naționale Sindicale Ambulanța.
La nivel național, necesarul este de 3.000 de ambulanțe, ca să poată fi folosite trei ture, cu o tură de rezervă, pentru întreținere și reparații, susțin sindicaliștii din sector. La acest moment, se lucrează cu 2.000 de ambulanțe, din care aproape 80% au depășit norma de casare și sunt un pericol public.
”Noi lucrăm cu mașini din 2005, 2006, în schimb SMURD-ul are doar mașini noi. Cheltuielile pe reparațiile ambulanțelor sunt mari, iar rectificările bugetare care s-au făcut pentru întreținerea acestora au fost la sume enorme, având în vedere vechimea lor. Acordul cadru se finalizează în martie 2023, unde mai sunt cam 400 de ambulanțe de transport. Probabil că Arafat le va contracta pe acelea pentru că asta își dorește, deprofesionalizarea ambulanței, ca să facem doar transport de pacienți, fără personal medical. Problema noastră este că nu avem ambulanțe de intervenție la urgențe. Am ajuns din nou la nivelul lui 2004, când eram cu parcul de ambulanțe distrus. De câte ori am vrut să facem achiziții, Arafat s-a împotrivit, chiar și la cele prin leasing operațional”, a precizat președintele Federației Ambulanța, Gheorghe Chiș.
Federația Națională Sindicală ”Ambulanța” din România a anunțat declanșarea acțiunilor de protest în 22 noiembrie, alături de BNS, în fața Ministerului Afacerilor Interne, Departamentului pentru Situații de Urgență, Ministerului Sănătății și în fața sediul Guvernului României. Organizația atrage atenția că, în anul 2023, Serviciile Publice de Ambulanță vor intra într-un blocaj tehnic din cauza lipsei de ambulanțe noi și casarea a cel puțin 50% din parcul de ambulanțe existent.