Radu Soviani: PSD a mimat opoziția! Câciu, un neica nimeni propulsat la ministerul Finanțelor
Economistul Radu Soviani face o analiză a evenimentelor care l-au propulsat pe Adrian Câciu în funcția de ministru al Finanțelor și faptul că PSD a mimat opozița trădând electoratul, pentru a se înhaita în guvernarea Ciucă. Totul era pregătit iar Câciu a fost pe lista scurtă.
„În anul 2020, actualul ministru al finanțelor era exact ceea ce este și acum, din punct de vedere al înțelegerii economiei: neica-nimeni. Adică, analist de carton în studiourile în care toți invitații se pricep la orice (mă refer la România TV și Antena3), fără gândire proprie, cu câteva idei copiate și replicate demonstrând neînțelegerea lor. Sistemul lucra la el încă de atunci, și m-am amuzat când diverse publicații au încercat (atunci) să îmi ia interviuri economice în acea perioada, doar pentru a îl lipi, pe neica-nimeni, alături de analizele mele.
Între timp, neica nimeni a ajuns ministru al finanțelor. Nimic nou sub soare în această construcție. Când Rareș Bogdan a fost lansat pe orbită de la Cluj, la Realitatea TV, sistemul la fel a făcut, că și cu Caciu. Necunoscandu-l nimeni la nivelul presei naționale, artizanii lui au ales atunci aceeași varianta: să îl lipească de persoane cu notorietate și cu expertiză, la Realitatea TV. Deci, chestiile astea nu m-au mirat atunci. Însă, acum încep să mă mir. Știrea că actualul ministru al finanțelor a fost influenser de 25.000 de lei pentru Huwaei, în articolele plătite (inclusiv la Bogdan Chireac dcnews), relevă ceva. De fapt, mai mulți ceva. SRI, al doilea serviciu NATO că intelligence (postulat, întrucât nu se poate demonstra această auto-arogare de rol), a fost de acord că influenserul de 25.000 de lei al Huwaei din 2020 să devină ministru al Finanțelor în 2021. Și a fost de acord de mult. Altfel, nu se explică de ce o celebra agenție de PR l-a ales în 2020 pe actualul ministru al Finanțelor, și atunci și acum neica-nimeni din punct de vedere al înțelegerii economiei, să fie influenser pentru Huawei. D
PSD a mimat opoziția
ecât dacă, agenția de PR avea, cum să spun, un feeling documentat că neica-nimeni era pe o lista scurtă, atunci când devenise analist de carton, pentru a ocupă o funcție de răspundere. În felul asta, pur și simplu s-au mai devoalat niște legături. Pentru cei care mai credei că trădarea electoratului PSD și a PNL, prin guvernarea Ciucă, nu a fos programat din timp. Timp în care PSD mima constant opoziția. Atât.”, a declarat Radu Soviani.