un editorial de Radu Iliescu
Emile Zola este unul din ultimii autori care au trăit din scris. A făcut chiar avere din nişte romane imense, savuros scrise, destul de inteligente (adică nu excesiv de proaste). Ba chiar a fost ultima voce, după ştirea mea, care a pisat până la epuizare ideea rolului eredităţii în formarea individului. Ce-i drept, la el ereditatea e alcool, abrutizare şi prostie, nu cunoaşte ereditatea înaltă, a rugăciunii şi a bunătăţii. Dar nu-l suspectez de nesinceritate, cred că Franţa secolului XIX îi oferea mai cu seamă jeg din care să ia exemple pe alese, iar omul nu voia să-şi dezamăgească cititorii.
Germinal este unul din marile lui romane despre capitalismul pur şi dur, în care oamenii strămutaţi de la ţară, unde se confiscaseră proprietăţile comune (adică ale săracilor, pentru care în tot Evul Mediu n-a fost nevoie de hârtii pentru că erau ale tuturor, dar nu ale nobililor), muncesc în mina de cărbune. De la 7 ani până cad în cap, 12-14 ore pe zi, cu o mică activitate culturală la sfârşitul zilei constând în consumul de alcool. Fără concediu de odihnă ori de boală, fără nicio asigurare de niciun fel, fără pensie. În locuinţe supraaglomerate şi mizerabile, fără şcoli, fără viitor. Capitalism, capitalism, capitalism, cum le place unora fără să ştie despre ce vorbesc de fapt.
Ei bine, oamenii ăştia decid într-o zi să facă grevă. Şi fac ceva monstru, cu soldaţi care vin şi trag cu gloanţe în ei, cu distrugeri, balamuc franţuzesc după o formulă al cărei secret îl deţine poporul ăsta. Când trag linia, evident, nu sunt plătiţi. Şi atunci înfiinţează primul sindicat din istoria literaturii franceze. Misiunea principală: sindicatul trebuie să deţină o ladă mare în care fiecare membru să depună ceva lunar ca să poată supravieţui pe timpul grevei. Deci o plasă de siguranţă pentru următorul carnaval cu patronul. Aşa a apărut primul sindicat şi acesta a fost rostul cotizaţiei de membru.
Noi suntem în secolul XXI şi oamenii nu ştiu nici de ce sunt membri, nici cine ar trebui să oblojească rănile după mai bine de 10 ani în sistem fără nicio grevă, dar în care s-au plătit cotizaţii. Am râs întotdeauna când am văzut bonurile cadou pe care sindicatele le trimit membrilor. Acum e nevoie de bonuri cadou, pentru a acoperi o gaură în buget. Cotizaţia de sindicat nu e un tribut pe care oamenii îl plătesc lunar ca să fie reprezentaţi în raport cu Puterea. Dar până la Crăciun, nicio şansă.
