Pandemia și izolarea au crescut cu 150 de milioane numărul copiilor care trăiesc în sărăcie – UNICEF

Pandemia cu noul coronavirus și măsurile de izolare asociate au determinat creșterea cu 150 de milioane a numărului de copii care trăiesc în sărăcie, relevă o analiză publicată joi de UNICEF și Salvați Copiii.
De la începutul pandemiei, a fost înregistrată o creștere cu 15% a numărului de copii care trăiesc în sărăcie în țările cu niveluri de venit scăzute și medii, numărul total al copiilor aflați în această situație ridicându-se la circa 1,2 miliarde, potrivit celor două organizații.
Raportul mai notează că cei mai săraci copii ai lumii devin încă și mai săraci și avertizează că această stare de lucruri se va deteriora probabil în continuare în următoarele luni.
„Familii care erau pe punctul de a scăpa de sărăcie au fost trase înapoi sub prag, iar altele cunosc niveluri de sărăcie cu care nu s-au mai confruntat până acum”, a subliniat într-un comunicat directoarea executivă a UNICEF, Henrietta Fore.
„Și mai îngrijorător este că ne aflăm mai aproape de începutul acestei crize decât de sfârșitul ei”, se menționează în comunicat.
Agențiile îndeamnă guvernele să extindă rapid aria de acțiune a sistemelor de protecție socială, accesul la asistență medicală și capacitățile de învățământ de la distanță.
„Copiii care rămân în urmă cu educația au un risc sporit de a fi forțați să muncească sau să se căsătorească prea devreme și de a fi prinși în ciclul sărăciei ani la rând de acum înainte”, a punctat Inger Ashing, directoare executivă a organizației Salvați Copiii.
Analiza are la bază date din peste 70 de țări cu privire la accesul adecvat al copiilor la educație, medicamente, alimente, condiții de locuit, sisteme de salubritate și apă.
Sursa: Agerpres
- Influencerii suveraniști din România au lansat un fals despre banii pentru R. Moldova
De peste o săptămână, circulă în spațiul „suveranist” de pe rețelele de socializare ideea că România trimite 700 de milioane de euro în Republica Moldova pentru construirea a 5 kilometri de autostradă – influenceri „suveraniști” precum BobbyD și Kovacs Valer au folosit această știre, bazată pe exagerări și distorsionarea unui proiect de infrastructură finanțat de … - Un milionar, fost pușcăriaș, își amenință angajații cu concedierea dacă nu primește acces liber într-o arie protejată
Un drum turistic de pe Tâmpa, care este arie protejată, a ajuns obiect al conflictului între o parte a comunității locale din Brașov și Grupul Ana, al lui George Copos. Compania reclamă că, în aprilie, i-a fost blocat ilegal accesul auto la aprovizionarea și evacuarea deșeurilor către restaurantul aflat pe vârful Tâmpei.Oamenii din zonă s-au … - „Fermă de criptomonede” pe platforma CET Govora? Energie uriașă consumată sub nasul autorităților!
Pe platforma industrială din Râmnicu Vâlcea circulă de mai mult timp un zvon care începe să capete conturul unui posibil scandal de proporții. Surse din zona CET Govora susțin că, într-un spațiu special amenajat și închiriat unei firme private, ar funcționa o adevărată „fermă” de minare a criptomonedelor, dotată cu echipamente de ultimă generație care … - Austeritate pentru români, sinecuri pentru smecherii din energie! Fostul senator PNL Romulus Bulacu, salariu de circa 25.000 lei NET la Transgaz
În timp ce ex-premierul Ilie Bolojan vorbește obsesiv despre austeritate, reducerea cheltuielilor și „strângerea curelei” pentru români, în companiile de stat controlate politic continuă nestingherite vechile practici de partid: sinecuri, consilieri bine plătiți și rețele de influență abonate la bani publici. Un nou caz care ridică serioase semne de întrebare vine chiar din zona strategică … - Semne de întrebare privind lucrările din albiile râurilor din Vâlcea. Solicitări de clarificări privind intervențiile executate de SC CAZICOM SRL în zonele Romani și Tomșani
În mai multe zone din județul Vâlcea, în special în localitățile Horezu și Tomșani, se desfășoară lucrări de decolmatare și regularizare a cursurilor de apă, finanțate prin Administrația Bazinală de Apă Olt. Potrivit informațiilor existente la fața locului, lucrările sunt executate de SC CAZICOM SRL. Imaginile surprinse în teren arată intervenții ample în albiile râurilor, …




