JUSTIȚIEPolitică

Pupila lui Blaga, pensionară la 42 de ani, propusă de USR-PLUS secretar de stat la MAI

USR PLUS o propune pe Irina Alexe pentru funcţia de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, funcție pe care a mai ocupat-o și în 2016, în guvernarea Cioloș. Aceasta a intrat în atenția presei în urmă cu câțiva ani după ce s-a aflat că în 2016 s-a pensionat la doar 42 de ani, pensia ei fiind de 13.000 de lei în acea perioadă. Era considerată ca fiind protejata lui Vasile Blaga. Nu este singurul caz de tânăr pensionar care va ocupa o funcție în Guvernul Cîțu.

USR PLUS se laudă cu propunerea lor, spunând că Alexe este membru PLUS şi are o „experienţă îndelungată juridică şi administrativă”, fiind ofiţer timp de 20 de ani în structura centrală a Ministerului Afacerilor Interne, din care ultimii zece ani făcând parte din conducerea ministerului.

În 2019 a ajuns în conducerea PLUS. La doar 35 de ani, Irina Alexe a devenit cel mai tânăr chestor din Poliția Română, potrivit B1. Ascensiunea ei în această funcție a fost pusă sub semnul întrebării în condițiile în care era vorba despre un grad profesional care se obține extrem de greu. Numirile sale pe funcții înalte au fost puse pe seama apropierii sale de Vasile Blaga.

Nu este singurul caz de tânăr pensionar care va ocupa o funcție în Guvernul Cîțu. Silviu Gabriel Barbu, fost judecător la Curtea de Apel București, pensionat anul trecut, la 50 de ani, tocmai a fost numit șef al Corpului de Control al prim-ministrului. Acesta este absolvent al Colegiului Național de Informații din cadrul Academiei Naționale de Informații Bucuresti, în 2015, și unul la Colegiul Naţional de Apărare Bucureşti în 2007.

Scurt istoric

„Nu doar Vasile Blaga s-a ocupat de cariera doamnei Alexe, ci și un personaj mult mai puternic și mult mai discret. Căci, în medii ceva mai restrînse, se spune că Irina Alexe este “omul lui”. Cine ar fi el? Un alt proaspăt pensionar din structurile militarizate, trecut în rezervă la 1 septembrie 2018. Da, este exact generalul de brigadă Dumitru Dumbravă, fostul șef al Direcției Juridice a SRI și fost secretar general al Serviciului, cel care a transformat Justiția în cîmp tactic. E plin +PLUS-ul, așadar, de oameni noi, ceea ce nu poate decît să ne bucure”, este concluzia celor de la Cațavencii.

„Are 45 ani, a studiat dreptul în cadrul Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza». Cu o experiență de 20 de ani în administrația publică centrală, a scris și publicat mai multe lucrări în sfera dreptului administrativ, constituțional și european. Coordonează organizarea teritorială a PLUS. Crede cu tărie că România poate progresa în cadrul UE doar dacă este condusă de oameni educați, onești, profesioniști și altruiști, iar imposibilul nu există dacă muncești cu toată dăruirea și buna credință pentru a fi în slujba cetății.” Așa sună biografia scurtă, pe site-ul +PLUS, a Irinei Alexe. Irina Alexe este membru în Consiliul Național al +PLUS și unul dintre cei zece membri ai Biroului Național al +PLUS. Ce nu scrie în biografia scurtă a doamnei Alexe este faptul că experiența de 20 de ani în administrația publică centrală înseamnă, de fapt, că doamna a lucrat în Ministerul Administrației și Internelor. Nu ca expert civil, ci ca ofițer. La vîrsta de 35 de ani, doamna Irina Alexe ajungea cel mai tînăr general din sistem”, completează Cațavencii biografia ceva mai lungă a Irinei Alexe.

Un fleac magnific! Irina Alexe s-a pensionat la 42 de ani, cu o pensie de aproximativ 13.000 de lei pe lună

 În septembrie 2016, ea a fost numită în funcția de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, venind din postura de secretar de stat la Cancelaria premierului Dacian Cioloș. Irina Alexe s-a pensionat la 42 de ani, cu o pensie de aproximativ 13.000 de lei pe lună. Ascensiunea ei în această funcţie naşte mai multe semne de întrebare în condiţiile în care este vorba despre un grad profesional care se obţine extrem de greu. Jurnaliştii de la „Naţional” scriau că Irina Alexe a ajuns la MAI în urma insistenţelor lui Vasile Blaga. În acelaşi timp, Irina Alexe a devenit şi unul dintre cei mai tineri pensionari din sistem, după cum scria Evenimentul Zilei în 2017.

Cazul a fost prezentat de activistul de la Miliția Spirituală, Mihai Burcea, pe Facebook. „Sunt cei care susțin o „Românie guvernată cu bun-simț (…), fără corupție”, „cu o clasă politică responsabilă (…) în care fiecare muncește și este plătit cinstit”, blah, blah”.

A rămas de pomină perioada când secretarul de stat Irina Alexe „asigura relația cu instituțiile prefecților”,adică schimba prefecții din teritoriu care nu dovedeau apucături tehnocrate „fundamentaliste”.

Niște dezvăluiri din „Național” au perturbat mersul spre politici responsabile ale chestoriței minune, numele ei figurând în dosarul de corupție Vasile Blaga zis „Buldogul”. Cică stenogramele vorbesc despre numirea Irinei Alexe ca urmare a unei discuții telefonice aprinse între Vasile Blaga și Dragoș Tudorache (azi om de bază la PLUS Cioloș), numit ministru de interne în locul lui Blaga.

Marius Oprea: Partidul Libertății, Unității și Solidarității condus de Dacian Cioloș a fost înființat, așadar, ca partid de familie al fostului meu anchetator de la Securitate”

Atât astăzi despre unul dintre oamenii noi din politica PLUS de preluare a puterii de la corupții de tip Ciuma Roșie. Despre cum a descoperit istoricul Marius Oprea că „Eminența cenușie din spatele partidului lui Dacian Cioloș este ANCHETATORUL meu de la Securitate” puteți să vă faceți o idee din articolul bine documentat din Podul: https://podul.ro/articol/eminenta-cenusie-din-spatele-partidului-lui-dacian-ciolos-este-anchetatorul-meu-de-la-securitate-3942.html. Iată foarte pe scurt depre ce este vorba acolo. „Toți fondatorii, aşa cum apar pe site-ul Tribunalului Bucureşti sunt de la Casa de avocatură „Iordache & Partners”, fondată în 1992 de Alexandru Iordache, personaj care mi-e mai cunoscut mie, lui Caius Dobrescu și Sorin Matei drept ”maiorul Alexandru” de la Securitate, coordonatorul anchetei penale la care am fost supuși în vara anului 1988. Secretarul general al partidului condus de Dacian Cioloș este Iordache Adrian Alexandru (”managing partner” la „Iordache Partners”) și fiul fostului nostru anchetator, ”maiorul Alexandru”, de la Serviciul de anchete penale al Securității Municipiului București. Preşedintele partidului este o anume Daneş Raluca Florina (senior associate la firmă) și vicepreşedinte este Iordache Iulia (soţia secretarului general și nora lui Alexandru Iordache). Partidul Libertății, Unității și Solidarității condus de Dacian Cioloș a fost înființat, așadar, ca partid de familie al fostului meu anchetator de la Securitate”.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button