Politică

PSD și PNL nu și-au decis prezidențiabilul, pentru că liderii lor sunt slabi, lipsiți de carismă și nepregătiți pentru o astfel de cursă

Niciunul dintre partidele mari nu și-a decis prezidențiabilul, pentru că liderii lor sunt slabi, lipsiți de carismă și nepregătiți pentru o astfel de cursă. Așa că fiecare așteaptă mișcarea adversarului pentru a decide cum mută mai departe.

După un președinte tăcut, lipsit de mari inițiative, convențional până în măduva oaselor, probabil că românii vor prefera pe cineva spumos, cu umor, care știe să vorbească, dar mai ales care știe ce vrea și poate pune în aplicare un program. 

PSD, partidul cel mai mare, dar care a pierdut toate prezidențialele după 2004, odată cu ieșirea lui Ion Iliescu din scenă, înțelege că are acum posibilitatea de a reveni. Social-democrații au însă nevoie de cineva care să nu devină inamicul public numărul 1, de aceea Marcel Ciolacu, cu toate că-și face o campanie de imagine excesivă, a vorbit  când a fost întrebat despre o posibilă candidatură, despre eventualitatea unui prezidențiabil din afara partidului, aducând în discuție obsesia mai veche a partidului: nevoia unui intelectual de stânga.

Marcel Ciolacu este un lider slab, cu o educație precară și fără nici un loc de muncă până la 37 de ani. Marcel Ciolacu își dorește să candideze la președinție, dar e nepregătit, iar partidul înțelege că nu e cel mai potrivit pentru rolul de la Cotroceni: nu știe limbi străine, sunt o serie de controverse legate de studiile lui și în presă au început să apară complicațiile cu afacerile pe care le face în jurul său o apropiată, Sorina Stan-Docuz. 

PNL defilează deocamdată cu Nicolae Ciucă pentru prezidențiale, dar tot mai mulți liberali sunt nemulțumiți de această idee. Ciucă și-a demonstrat limitele politice și intelectuale cât a fost prim-ministru. Citește cu greu orice discurs, nu știe să răspundă la întrebări, fiecare cuvânt rostit pare un chin și de când a intrat în politică nu a spus nimic interesant. Nu are niciuna din calitățile politicianului mediocru, dar fiindcă e general în rezervă unii, din ce în ce mai puțini, i-au dat credit, gândindu-se că războiul de lângă noi s-ar putea extinde și Ciucă ar putea să ne apere mai bine decât alții. Liberalii nu sunt pregătiți pentru alegerile din septembrie și așteaptă să pice ceva din cer. De data asta vor trage lozul necâștigător. Marele favorit al alegerilor prezidențiale este tânărul George Simion.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button