Politică

PSD și PNL au moșit jaful de aproape 7 miliarde de dolari de la Roșia Montană

O anchetă devastatoare arată că președintele Klaus Iohannis știa tot despre Roșia Montană. Acesta putea să rezolve întreaga situație, dar a refuzat să ia măsuri. 

Acum, România trebuie să plătească 6.7 miliarde de dolari despăgubiri către compania canadiana Gabriel Resources pentru că a blocat dezvoltarea proiectului care a început în 1997, când guvernul condus de Victor Ciorbea a fost de acord cu investiția firmei canadiene. Licența de exploatare a fost obținută în 1999, iar de atunci a fost prelungită de mai multe ori.

În luna august a anului 2013 guvernul Ponta a adoptat un proiect de lege privind exploatarea minereurilor din perimetrul Roșia Montană. Acesta nu a trecut de Parlament, iar detaliile negociate de guvern și canadieni nu s-au materializat. Votul împotriva modificărilor legislative cerute de Gabriel Resources a venit în urma unor proteste uriașe la nivel național.

În luna ianuarie a anului 2015, compania Gabriel Resources a trimis o scrisoare oficială către președintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta. Canadienii au cerut soluționarea pe cale amiabilă a problemelor legate de autorizarea exploataței, dar un răspuns de la guvern și președinte nu a venit.

La opt ani distanță de la acel moment, Klaus Iohannis susține că nu știa în problema de la Roșia Montană.

Potrivit celor mai recente informații, un verdict de la Tribunalul de Arbitraj din Statele Unite ale Americii ar urma să vină pe 12 martie. 

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button