Afaceri „murdare” la nivel înalt. Precizătile DNA în dosarul „energie ieftină”

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 1808/VIII/3 din 19 noiembrie 2015, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus sesizarea instanţei de judecată, în baza dispoziţiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei inculpatului B.R.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă.
În acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În vara – toamna anului 2011, inculpatul i-ar fi transmis ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului de la acea dată, promisiunea unui om de afaceri de a-i oferi suma de 5.000.000 de dolari pentru ca demnitarul să-şi exercite influenţa în vederea menţinerii, în parametrii deja negociaţi (preţ şi cantitate de energie furnizată), a contractelor încheiate de firmele omului de afaceri cu SC Hidroelectrica SA.
În acelaşi context, în perioada noiembrie 2011- februarie 2012, inculpatul B.R.I., printr-un intermediar, ar fi predat fostului ministru suma de 3.800.000 dolari, pusă la dispoziţie de omul de afaceri.
În prezenţa avocatului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei reţinută în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv:
– 2 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat, împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Bucureşti.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea acordului de recunoaştere a vinovăţiei la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Sursa: www.pna.ro
- Situația pensiilor speciale în România: Datele centralizate de CNPP indică peste 12.000 de beneficiari în septembrie 2026
România număra, la nivelul lunii septembrie 2026, un total de 12.003 beneficiari de pensii de serviciu, conform ultimelor date centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Comparativ cu luna precedentă, efectivul acestora a înregistrat o ușoară creștere, de 8 persoane. În topul cuantumurilor, cea mai mare pensie medie continuă să fie încasată de magistrați, … - Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, deschide ușa posibilelor majorări de taxe pentru 2027: Scenariul fiscal pus pe masă și vestea bună despre impozitul pe locuințe
Ministerul Finanțelor nu exclude posibilitatea unor ajustări fiscale pentru anul 2027, deși noua conducere susține că își dorește evitarea unor sarcini suplimentare pentru cetățeni și companii. Într-o serie de declarații făcute duminică, 25 octombrie, ministrul Alexandru Nazare a legat eventualele decizii de viitor de necesitatea acoperirii surselor de finanțare și a menținerii unui echilibru bugetar … - Noul ministru al Educației redeschide frontul fiscalizării: Sorin Costreie ia în vizor profesorii care oferă meditații și avertizează asupra disfuncționalităților din școala românească
Meditațiile private și modul în care acestea sunt fiscalizate revin în centrul dezbaterii publice, odată cu declarațiile făcute duminică, 25 octombrie, de noul ministru al Educației, Sorin Costreie. Oficialul a adus în discuție necesitatea unei mai bune fiscalizări a pregătirii particulare, semnalând că amploarea uriașă a acestui fenomen reflectă deficiențe majore în sistemul de învățământ … - Planul anunțat de Volodimir Zelenski: Liderul de la Kiev susține menținerea unei armate de 800.000 de militari, considerând efectivele și neutralitatea drept chestiuni ne-negociabile
Președintele Volodimir Zelenski afirmă că Ucraina trebuie să mențină o armată de până la 800.000 de militari, iar dimensiunea acesteia și neutralitatea țării nu sunt negociabile, relatează Mediafax. 800.000 de oameni în armată Președintele Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina ar trebui să mențină o armată de 800.000 de efective pentru a-și asigura securitatea, adăugând … - Culisele bătăliei din sala de judecată: Motivele pentru care DIICOT a cerut menținerea în arest preventiv a lui Călin Georgescu și acuzațiile privind distrugerea de probe
Judecătorii au decis eliberarea lui Călin Georgescu pe control judiciar, în dosarul în care aceste este acuzat că ar fi țepuit un om de afaceri cu un milion de euro. Procurorii au invocat, în fața magistraților, și existența dosarului în care Georgescu e acuzat că și-a scanat casa de microfoane, cu scopul de a distruge …




