PSD-PNL-UDMR blochează solicitarea AUR privind încetarea mandatului lui Klaus Iohannis
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) continuă să expună neregulile grave din politica românească, solicitând în Camera Deputaților constatarea încetării mandatului de Președinte al României al lui Klaus Werner Iohannis. Deputatul Mihai Enache, liderul grupului AUR, a cerut introducerea acestui punct pe ordinea de zi a ședinței, însă majoritatea PSD-PNL-UDMR a refuzat categoric.
Situația este cu atât mai gravă cu cât, pe 21 decembrie, mandatul lui Klaus Iohannis a încetat oficial, iar acesta refuză să plece din funcție. Decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale, după ce rezultatele indicau victoria suveranistului Călin Georgescu, a aruncat România într-o criză fără precedent. În prezent, nu există un desfășurător pentru reorganizarea alegerilor, iar țara este blocată în incertitudine.
„Mandatul lui Klaus Iohannis a expirat, iar refuzul său de a elibera funcția reprezintă o sfidare a statului de drept. Lipsa unui plan pentru noi alegeri este o dovadă clară a haosului creat de complicitatea PSD-PNL-UDMR,” a declarat Mihai Enache.
AUR rămâne singura formațiune politică care denunță abuzurile și cere transparență, într-un context în care democrația este grav afectată. Cetățenii români merită claritate și un lider legitim, ales printr-un proces electoral corect și transparent.