Politică

PSD l-a salvat pe Virgil Popescu, nașul mafiei din Energie

Camera Deputaţilor a respins, în plenul de miercuri, moţiunea simplă împotriva ministurlui Energiei Virgil Popescu.

Au fost 98 voturi „pentru”, 190 „împotrivă”, două abţineri, iar şase deputaţi nu au votat. Pentru moţiune a votat deputatul PSD Dumitru Coarnă.

Moţiunea simplă a fost depusă de USR şi e intitulată „Incompetenţa şi minciuna închid lumina în România. Ministrul „săptămâna viitoare” Virgil Popescu, un pericol pentru securitatea energetică a României”. Aceasta  nu a fost practic dezbătută, din cauza incidentului în care au fost implicaţi ministrul vizat şi liderul AUR, George Simion.

Principala acuzaţie adusă lui Popescu este aceea că gestionarea crizei facturilor la energie este un „dezastru”.

Moţiunea a fost iniţiată de 51 de deputaţi USR.

Semnatarii îl acuză pe Virgil Popescu de faptul că „a continuat acelaşi dezastru şi aceleaşi combinaţii din ultimii 31 de ani: a promovat în funcţii cheie din companiile de stat în energie mulţi incompetenti cu carnet de partid, a amânat să promoveze legislaţia pentru consumatorii vulnerabili odată cu liberalizarea pieţei, a lăsat pe «săptămâna viitoare» decizii care ne-au crescut dependenţa de gazul rusesc şi ne-au făcut să importăm din ce în ce mai multă energie electrică”.

În document se mai arată că gestionarea crizei facturilor la energie este „un dezastru”, că 25% din puterea instalată în capacităţile de producţie de energie electrică din România a fost închisă, importurile de gaze au ajuns la aproape 30% din totalul consumului naţional.

Totodată, semnatarii moţiunii adaugă că Legea offshore, care ar fi dat perspectiva începerii investiţiilor în exploatarea gazelor din Marea Neagră, este încă blocată şi că  România a ajuns din exportator net de energie electrică, importator net în perioada 2019 – 2021.

„Noi investiţii în sistemul energetic sunt blocate din cauza întârzierilor şi blocajelor legislative generate tot de Virgil Popescu. Peste 10 miliarde de euro din Fondul de Modernizare zac nefolosite din cauza incompetenţei. Sinecurile pentru activul de partid în companiile de stat din energie au înflorit mai mult decât oriunde”, sunt alte acuzaţii aduse ministrului Energiei.

Documentul este considerat adoptat cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. 

Moţiunea nu a fost practic dezbătută în cursul zilei de luni din cauza incidentului în care au fost implicaţi ministrul Virgil Popescu şi liderul AUR, George Simion. 

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button